40 de fotbaliști din SUA, de la „Eurosoccer Academy of The USA”, se antrenează pe terenurile bazei sportive a municipiului Onești. Ei au sosit în pe 27 iunie și, după efectuarea vizitei medicale, au început exercițiile de pregătire fizică. Alexandru Szasz, președinte al „Eurosoccer Academy of The USA”, a declarat: „am adus la Onești pentru pregătiri 40 de fotbaliști care joacă în SUA în campionatele universităților și colegiilor. Avem un lot de juniori și unul cu jucători cu vîrste de 20-25 de ani. Aici, ca și în SUA, punem un accent deosebit pentru pregătirea juniorilor, care pot să se afirme și să promoveze în fotbalul profesionist”. Alături de antrenorii și masorii ce însoțesc loturile fotbaliștilor americani a fost cooptat și antrenorul oneștean Costică Ene. După cum am aflat de la Alexandru Szasz, „după mai multe antrenamente și întîlniri amicale cu echipe din Onești, va fi organizată Cupa Carpați, în care echipele americane vor întîlni echipele înscrise în competiție”. Fotbaliștii americani vor sta la Onești pînă la jumătatea lui iulie. în echipele americane sînt și cîteva fete îndrăgostite de sportul cu balonul rotund. De la Onești, fotbaliștii din SUA vor pleca la Bruxelles, unde vor fi prezenți într-un cantonament alături de echipele clubului „Anderlecht”, iar în ultima parte a stagiului de pregătire în Europa vor susține meciuri în Portugalia, unde sînt invitați de Academia de fotbal a clubului „Sporting” Lisabona. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.