Circa 4.000 de persoane, in special prescolari, elevi si liceeni, au participat la un mars ecologist, desfasurat ieri, la Onesti, sub organizarea Asociatiei „Scut Verde”, in parteneriat cu mai multe organizatii, institutii si unitati de invatamint din municipiu. Coloana de manifestanti, care s-a intins pe o lungime de peste un kilometru, a pornit de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, pe traseul Bulevardul Republicii – Strada Tineretului – bulevardul Oituz, cu oprire in punctul final, parcul central al orasului. Manifestatii, indrumati de cadre didactice, parinti si activisti din cadul asociatiilor ecologiste, au purtat steaguri, stegulete sau fanioane, tricouri, sepci sau chiar pelerine verzi, si au scandat lozinci privind protejarea mediului inconjurator. „Nu poluati !”, „SOS – Natura !”, „Ingropati securile, protejati naturile !”, au fost citeva dintre lozincile scandate de demonstranti. De asemenea, manifestantii au purtat bannere, pancarte, afise sau desene pe teme ecologiste, continind indemnuri pentru protectia mediului. „A-i educa pe copii in spirit ecologist, inseamna a-i face sa inteleaga ca totul in natura este folositor”, scria pe una dintre pancarte. „Ocroteste natura si arata acest lucru, pentru a-i inspira si pe altii s-o faca”, scria pe o alta pancarta. „Sa ne unim pentru o planeta mai verde !”, Stop poluarii ! Asigurati-ne viitorul !” si „Salvati natura !” au fost alte citeva lozinci folosite in timpul marsului.
„7 ani ecologisti de acasa”
In parcul municipal din Onesti, acolo unde au poposit participantii la mars, a fost organizata o festivitate de premiere din partea Asociatiei „Scut Verde”, in cadrul careia au fost acordate circa 400 de diplome individuale, pentru coordonatorii actiunii (profesori, parinti si activisti ecologisti), si 50 de diplome in format mare, pentru institutiile si organizatiile care au colaborat la organizarea manifestarii. Printre colaboratori s-au numarat Politia Onesti, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Agentia Regionala de Protectia Mediului, Agentia Judeteana de Protectia Mediului Bacau, colegiile onestene „Dimitrie Cantemir”, „Gheorghe Asachi” si „Petru Poni”, liceul „Nadia Comaneci”, scolile generale nr. 1, 7, „George Calinescu”, „Stefan cel Mare” si „Emil Racovita”, toate din Onesti, scolile din Buciumi si Gura Vaii, precum si gradinitele onestene nr. 5, 12 si 13. „Dorim sa promovam grija fata de natura si de mediu, sub sloganul care ne caracterizeaza, «7 ani ecologisti de acasa» – ne-a spus Victor Moisa, presedintele Asociatiei «Scut Verde» Onesti. Marsul a fost o actiune reusita, care demonstreaza ca exista o societate civila cristalizata si ca vom avea, peste vreo 20 de ani, o generatie mult mai ecologista decit cea actuala”.
Lasă un răspuns