Cinci magistrați băcăuani, patru judecători și un procuror, s-au pensionat simultan, la data de 1 august 2025. Această nouă rundă de pensionări agravează criza de personal din instanțele și parchetele din județul Bacău, deja afectate de un deficit acut și de blocajul la nivel național privind ocuparea posturilor vacante din sistemul de justiție.

În Monitorul Oficial au fost publicate cinci decrete semnate de președintele României, prin care au fost eliberați din funcție, ca urmare a pensionării, următorii magistrați băcăuani: Mia-Cristina Damian, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bacău, Cristina-Mariana Pruteanu și Valerica-Niculina Grosu, ambele judecătoare la Curtea de Apel Bacău, Ciprian-Constantin Țimiraș, judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Bacău, respectiv Maria-Cornelia Hrincescu, fosta șefă a DNA Bacău, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe 1 august, președintele Nicușor Dan a semnat decretele de eliberare din funcție pentru 73 de magistrați din toate colțurile țării, după ce a fost acuzat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) de tergiversarea soluționării cererilor de pensionare. Deciziile de retragere din activitate vin pe fondul incertitudinii privind statutul profesiei, alimentată de discuțiile din zona guvernamentală despre posibile modificări ale condițiilor de pensionare și ale carierei în magistratură.
Instanțele băcăuane, în criză de personal
La Curtea de Apel Bacău, dintr-un total de 38 de posturi, doar 31 sunt ocupate, ceea ce înseamnă că există 7 locuri vacante. Situația este similară și la Tribunalul Bacău, unde din cele 40 de posturi prevăzute în schemă, 5 sunt vacante, iar 35 sunt ocupate. Cea mai gravă situație se înregistrează însă la Judecătoria Bacău, unde 12 dintre cele 34 de posturi sunt vacante, instanța funcționând în prezent cu doar 22 de judecători.
Judecătoria Onești are un singur post neocupat din totalul de 14, iar Judecătoria Moinești funcționează cu 8 judecători din 10. Singurele instanțe care nu au probleme de personal în acest moment sunt Judecătoria Podu Turcului și Judecătoria Buhuși, unde toate cele 4 posturi prevăzute în fiecare schemă sunt ocupate.
Nici parchetele nu stau mai bine
La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, există un post vacant din totalul de 14. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, 12 posturi sunt ocupate, unul fiind liber.
Situația este mult mai critică la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, doar 13 posturi sunt ocupate dintr-un total de 20, în timp ce Parchetul Onești și Parchetul Moinești au câte 2 posturi vacante din 6. Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului funcționează cu doar jumătate din schema aprobată, 2 procurori din 4. Singura unitate de parchet unde toate posturile sunt ocupate este Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși, care are 3 posturi în schemă.
Fără admitere directă în 2025. CSM: „Deficitul este imposibil de acoperit”
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, locurile vacante nu pot fi ocupate în viitorul apropiat. În anul 2025, nu va fi organizat niciun concurs de admitere directă în magistratură, din cauza prevederilor Ordonanței „trenuleț” de la finalul anului trecut, care a suspendat ocuparea posturilor vacante din instituțiile publice, fără posibilitatea de exceptare pentru sistemul de justiție.
Această situație are implicații directe asupra ritmului de soluționare a cauzelor. Datele oficiale pentru anul 2024 arată o încărcătură medie extrem de ridicată pe fiecare judecător: 600 dosare/an pentru judecătorii de la curțile de apel, circa 980 dosare/an pentru cei de la tribunale, respectiv peste 1.500 de dosare pentru fiecare magistrat de la judecătorii.
Foarte bine, Romania este o tara prospera care isi permite acest dezmat din banul public, …mai mariti taxele!!
Bine ca a dispărut Hrincescu ! Ce matrapazlacuri se faceau ăcea cu tinerea dosarelor la sertar, cu clasări fără verificarea faptelor reclamate. La fel, alt jeg unul Humulescu. Tot la DNA Bacau . Sa vedeți ce complicități cu penalti sunt in Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, in Judecătoria Onești! Alo, Nicușor Dan, mai trăiești?
Jigodiile astea or să înghiți o grămadă de bani, se vor destrăbăla prin excursii și alte chefuri, iar amărăștenii își vor aștepta pensiile de rahat impozitate și jumulite pentru cas la greu! Niste nesimțiți!
Pt toți românii , atât aia de știu să scrie cat și aia care înjură votanții anti HAUR, pe diferite platforme de indobitocire a populimii…😂😂😂 :
Băi copii ai României libere !! Pensiile speciale , sunt un drept câștigat LEGAL , atât timp cât nu se MODIFICĂ LEGEA ! Adică , dragilor , cine ai ieșit la pensie ,o va lua până la final de viață , NIMENI NU ARE CE FACE ! Cine iese acum, cu legile neschimbate, va lua pensie specială până crapă !!!! Nicușor nu are pârghie legală să nu semneze deciziile! Trebuie schimata legea din rădăcină , dar ghiciți ce?? Nimeni nu își taie craca de sub cur , ca doar nu sunt prosti ca aia de îl sorb din papuci pe mesia Călin …Nicio lege nu se aplică retroactiv , adică dacă nu se schimbă legea , pensionarii speciali vor fi plătiți conform deciziilor până crapă ! Eu doresc ca dreptul de vot să fie câștigat în urma unui test minim de inteligență ……. O să facem economie ! Se vor tipări 20 % din formulare !! Succes !!! Hai Bacăul !!!!😂😂 Mare grădina Domnului…….🫣