• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / 583 de medalii pentru sportivii băcăuani în 2002

583 de medalii pentru sportivii băcăuani în 2002

Ziarul de Bacau 31 decembrie 2002 Lasă un comentariu

LikeShare

Bilanțul medaliilor obținute de sportivii băcăuani în 2002 s-a făcut. Acesta indică un număr de 583 de medalii în competiții internaționale și naționale. Au fost opt medalii la campionatele mondiale (4 de aur, 2 de argint și 2 de bronz), șapte la cele europene (2 de argint și 5 de bronz), 25 la campioonate balcanice și 553 la campionate naționale și universitare.

La sporturile individuale, disputa pentru supremație în județ s-a dat între înotătoarea Simona Păduraru, gimnasta Monica Roșu, navomodelistul Marius Cheșcu și pugilistul Sorin Tănăsie, toți de la Sport Club Municipal Bacău, asociație care s-a clasat pe locul al doilea în țară între cluburile subordonate Ministerului Tineretului și Sporturilor și pe al 10-lea între toate cluburile din țară, conform celor declarate de către Doina Melinte, director al Direcției pentru Tineret și Sport a Județului Bacău. Revenind la topul sportivilor, cîștig de cauză a avut Simona Păduraru (antrenor Silviu Șalgău), o sportivă care a îmbunătățit recordurile personale, și nu numai, în toate probele pe care le-a abordat în 2002. Din palmaresul său în acest an fac parte: locul IV și de două ori locul VI la Campionatul European de seniori, 7 medalii de aur, 6 de argint și 2 de bronz la Campionatul Național de seniori, locul I (400 mixt – record al competiției), 3 locuri II și 1 loc III la Grand Prix-ul din Grecia. Ea a fost urmată în clasament de Monica Roșu (antrenor Cornel Agop): 2 medalii de bronz la CE juniori, „argint” cu echipa României, locul III cu echipa SCM la CN seniori, medalii de aur, argint și bronz la concursurile internaționale din Anglia, Belgia, Franța, Elveția și Taipei, Marius Cheșcu (antrenor Petre Zaharioaie): dublu campion mondial de seniori, dublu campion național de seniori, o medalie de bronz la CN seniori, Sorin Tănăsie (antrenor Relu Auraș): medaliat cu bronz la CE seniori, campion național de seniori, cîștigător al Cupei României și al Centurii de Aur, Cornel Ardeleanu (sărituri în apă, SCM Bacău – antrenor Anișoara Oprea): de 6 ori campion național de seniori, 2 medalii de argint și un loc III la CN seniori, de 10 ori medaliat cu aur la CN juniori, locul V la CE juniori, locul XI la CE seniori și CM juniori.

La sporturile de echipă, singura care s-a ridicat la un nivel demn de remarcat, la nivel de seniori, a fost cea de volei feminin, Știința Bacău, formație medaliată cu bronz în ediția 2001-2002 a campionatului Diviziei A, participantă în cupele europene. De altfel, din lotul Științei au și fost selecționate patru jucătoare în „naționala” României care a participat la turneele finale ale Campionatului European și Campionatului Mondial.

Pe ansamblu, se poate spune că 2002 a fost un an bun pentru sportivii băcăuani, excepțiile, două dintre ele, numindu-se Mihaela Melinte, care a fost suspendată pe viață din activitatea olimpică de către C.O.R.-ul lui Țiriac, respectiv Costel Suvac, navomodelistul care a trecut la cele veșnice din cauza unui cancer la stomac.

Cu speranța că 2003 va fi un an mai bun pentru toată lumea, ne despărțim de 2002, nu înainte de a ura tuturor românilor sănătate și numai bucurii. La mulți ani! (Marius AMBROZIE)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Macrou la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Dragos la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Ștefan la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Nafets la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”
  • Dl.Trandafir la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău