Consiliul Local al muncipiului Bacău a alocat 70 de milioane de lei din bugetul local în vederea organizării, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, a festivalului concurs „Micul Prinț”. Ajuns în acest an la cea de a IX-a ediție, festivalul este organizat, în fiecare an, în preajma zilei de 1 iunie, de Organizația Mondială a Copiilor Talentați. Înființată în anul 1995 la Chișinău, cu ocazia celei de a 50-a aniversare a ONU, organizația are ca obiectiv priomovarea păcii, drepturilor omului, colaborarea între copii în ideea descoperirii și ocrotirii micilor talente. Festivalul concurs „Micul Prinț” cuprinde două etape. Etapa națională se va desfășura în acest an la Bacău, în perioada 20-25 mai, iar etapa internațională va avea loc la Chișinău, în perioada 30 mai-2 iunie. (E.S.)
70 de milioane de lei pentru Micul Prinț
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.