• oameni de toate vîrstele și-au făcut un adevărat hobby din a telefona la pompieri, la orice oră din zi și din noapte
Orele 19,00 reprezintă pentru cei mai mulți dintre noi momentul retragerii printre cei dragi, pregătirea pentru cină, supravegehrea lecțiilor pentru a doua zi. Nu la fel stau lucrurile pentru unii concitadini de-ai noștri, mult mai mulți decît ne-am putea închipui. O vizită, chiar și scurtă, la centrul de comandă a Grupului de Pompieri Bacău dovedește cu vîrf și îndesat acest lucru. Doi bărbați, un soldat în termen și un subofițer, răspund la telefoane. Trei la număr, care sună aproape concomitent. După zece minute, un novice este tentat să ia o pastilă de Distonocalm. Cei doi bărbați, supravegheați de ofițerul de serviciu pe unitate, rămîn, însă, calmi, răspund politicos și închid telefonul cam după primul „Alo” și două, trei secunde de tăcere din partea interlocutorului de la celălalt capăt al firului. Asta în cel mai fericit caz.
Pentru că, de cele mai multe ori, cel care apelează numărul de urgență al pompierilor îi înjură, îi insultă sau își descriu plastic și detaliat organele genitale. Privesc nedumerită către cei doi bărbați. Soldatul, tînăr, a roșit brusc atunci cînd mi-a văzut privirea după un telefon dat de o femeie care, fără nici un fel de introducere, a început să le spună cam ce și-ar dori să-i facă un mascul. Subofițerul m-a privit senin, fără urmă de stînjeneală, și și-a continuat treaba. „Dacă intri în discuție cu ei, ești un om pierdut. Închidem, pur și simplu, telefonul. Ne-am obișnuit și am devenit imuni la insulte, injurii sau la telefoanele femeilor care se satisfac și ele cum pot. Alo? Pompierii, spuneți vă rog!”, răspunde omul la al treilea apel de pe același număr de telefon mobil. „Tot mai trăiești, băi, fraiere?”, întreabă o voce de licean, de la celălalt capăt al firului, iritat că „fraierul” de la care așteaptă să-l salveze din foc nu intră în dialog cu el. Calm, subofițerul despre care aflu că îl cheamă Constatin Ștefănescu, întrerupe legătura, pentru a răspunde politicos celuilalt apel. „Alo? Pompierii, spuneți vă rog!”. Nu răspunde nimeni. De pe numărul de apel 17.15.88 o fată tot insistă să intre în vorbă cu subofițerul. Întiî întreabă cît este ceasul. Calm, bărbatul îi spune. Tînăra nu mai apucă să-i mulțumească, dar nici nu se dă bătută. După ce i-a fost închis telefonul de trei ori, a patra oară, o voce de băiat, de la același număr, spune: „Am o soră cam tembelă și vă tot necăjește!”. „Așa-i! Spune-i să nu mai dea telefon!”, îi spune rugător, pompierul.
Băiatul își cere scuze și ne minumăm că se mai întîmplă și astfel de lucruri. Cînd pe display-ul telefonului apare același număr, asistența realizează că ambii sînt din același aluat. „Pînă și aurolacii sună, de la telefoanele publice. Dacă-i gratuit apelul! Aici ești la armată și trebuie să răspunzi la toate apelurile. Dar să nu credeți că numai noi avem parte de tratamentul ăsta. Doamnele de la Salvare cred că au învățat toată anatomia umană, numai de la telefon. Cei care dau astfel de telefoane știu că acolo răspunde o femeie și sînt și mai perverși decît la noi”, mai spune Ștefănescu, înainte de a prelua alt telefon. „Nu înțelegem de ce ne insultă. Noi apărăm viața, salvăm de la foc bunuri. Poate chiar unora dintre cei care sună le-am venit într-un fel sau altul în ajutor. Nu-i batem, nu-i reținem, nu-i urmărim. Pur și simplu, ne facem datoria și stingem focul. Alo? Pompierii, spuneți vă rog!”, răspunde la un telefon și colonelul Didi Țaga, ofițerul de serviciu pe unitate. „Hai bă, că am o sticlă de vin fiert”, vine îndemnul din partea cealaltă. Bărbatul cu tîmplele sure surîde amuzat: „Am avut noroc de data asta. Ăsta a fost mai civilizat”. După o jumătate de oră de apeluri date în bătaie de joc, îmi țiuie urechile. Fotoreporterul nostru recunoaște că n-ar rezista mai mult de cîteva ore. „Sau aș trage un glonț în telefon”, găsește el o rezolvare imediată și definitivă a situației.
„Acum nu este încă oră de vîrf, deși telefoanele sună continuu. Să vedeți după orele 21,00, cînd se apucă să ne sune bețivii de prin crîșme și băieții de prin discoteci. Uneori nici măcar nu vorbesc cu noi, pur și simplu lasă telefonul deschis. Alteori, elevii de școală ne sună și din timpul orelor și lasă telefonul deschis să ascultăm ce le spune profesoara. E-o întreagă nebunie de cînd cu telefoanele mobile și, mai ales, de cînd părinții își răsfață odraselele cu astfel de dotări. Mai grav este cînd lasă telefonul deschis și ne blochează nouă linia. Un puseu din acesta de teribilism și incoștiență din partea unui puști poate duce la cine știe ce tragedie unde oamenii chiar ar avea nevoie de ajutorul nostru”, mai spune ofițerul. Soldatul de la centrala telefonică ascultă conversația, fără să intervină. Îl întreb dacă a dat și el vreun telefon aiurea la pompieri, cînd era civil. „Nu, că nu aveam timp pentru asta. Eu sînt de loc din Mărgineni și aveam treabă acasă. Dar am auzit colegi sau chiar prieteni de-ai mei care mai făceau glume de astea proaste”, spune fruntașul Ionuț Fînaru.
„În general, media este cam de două telefoane pe minut. Dar în orele de vîrf sînt cam zece apeluri pe minut. Dimineața, pînă la ora 11,00, este mai liniștit. Abia ne putem vedea și noi de celelate îndatoriri de serviciu. Pentru că, în afară de telefoanele de urgență, mai avem apelurile externe de pe centrală, legătura cu alte grupuri, cu Inspectoratul de poliție, cu șefii noștri de la București și, în general, toate activitățile cotidiene specifice unei unități militare. În intervalul 11,00 – 14,00 sună elevii. Cei din oraș, de pe telefoanele mobile și de pe telefoanele publice. Nu prea mai sună de acasă de cînd au înțeles că putem vedea numărul care ne apelează. Cei din mediul rural, cum ar fi Pîncești, Parava, Cleja, Valea Seacă, numai de pe telefoanele publice. După ora 21,00 încep bețivii. O perioadă mai relaxată orecum este între 2,00 și 5,30 dimineața. De la această oră, încep să ne sune numai adulții care pleacă în schimbul I la serviciu. Femeile, în general, care profită de faptul că nu trebuie să plătească ca la linia erotică, și ne spun nouă cîte-n stele. Dar și bărbați, care nu sînt departe de fanteziile femeilor. Ne-am obișnuit”, face o „radiografie” subofițerul Ștefănescu.
Peste apelurile telefoanelor, o stație își face simțită prezența aproape strident. „Ne întoracem la bază. Am lichidat focul”, spune o voce răgușită. „Au fost la un foc pe aici, prin apropiere. Au plecat băieții înainte de a veni dumnevoastră”, ne informează colonelul Țaga. Ne luăm rămas bun de la cei doi bărbați care au rămas la dispecerat, cu un sentiment de vinovăție. Ca atunci cînd lași pe cineva să se chinuie și tu îți vezi de ale tale. Afară zgomotul nocturn al orașului pare estompat. Ba chiar pare o liniște nefirească. În urma noastră, auzim din nou, limpede și calm: „Alo? Pompierii, spuneți vă rog!”. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns