– peste 25.000 aveau actele de identitate expirate, unele chiar de 25 de ani – peste 2.000 au domiciliul in strainatate, iar aproape 3.000 au domiciliul care nu corespunde cu suprafata locuibila – 231 persoane sint decedate, iar 116 nu au drept de vot
Prefectura Bacau a terminat de centralizat datele privitoare la numarul bacauanilor de pe listele electorale permanete. Institutiile abilitate din judet au efectuat verificarile, iar datele centralizate au fost transmise la Guvern.
La fel ca in alte judete din tara, si in judetul Bacau s-au gasit neconcordante in listele electorale permanete, persoane care nu aveau drept de vot.
Scopul verificarilor a fost de a stabili modalitatile de lucru pentru identificarea cazurilor de neoperare a înregistrarilor potrivit modificarilor obligatorii impuse de aplicarea prevederilor legale pentru noua categorii de persoane: persoane decedate, persoane care si-au pierdut dreptul de a vota, persoanele care au obtinut statutul de cetatan român cu domiciliul în strainatate, persoanele care au pierdut cetatenia româna, persoanele al caror act de identitate a expirat si nu a fost reînnoit, persoanele care si-au schimbat domiciliul fara a fi radiate din lista localitatii resedintei anterioare, persoanele care se identifica la un domiciliu într-un numar ce nu se coreleaza cu suprafata locuibila si numarul de camere ale imobilului, persoanele care si-au schimbat numele prin casatorie, divort, pe cale administrativa, persoanele cu resedinta/domiciliul în strainatate.
30.500 bacauani nu aveau dreptul sa voteze la referendum
In urma verificarilor s-a constatat ca 30.500 de persoane din judetul nostru se incadreaza in cele noua categorii.
Ca urmare ele ar trebui sterse din listele electorale permanente. Dintre acestea 25.128 au avut actele de identitate expirate, unele chiar de 25 de ani, alte 2.185 de persoane au domiciliul in strainatate, 2.838 de persoane care se identifica la un domiciliu intr-un numar care nu se coreleaza cu suprafata locuibila (adica sint 200 de persoane pe aceeasi adresa), 231 sint persoane decedate, iar 116 persoane nu mai au drept de vot.
„Noi am facut o centralizare a acestor date solicitate prin memorandum de Guvern pentru a fi transmise catre Curtea Constitutionala. Actiunea noastra a fost doar de centralizare a datelor si nicidecum de operare in listele electorale permanente”, a declarat subprefectul Dorian Pocovnicu. Marti, in functie de datele adunate din intreaga tara se asteapta o decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei.
popa a zis
Care este interesul de nu au fost descoperiti inainte de 29.07.12 ????
Catalin a zis
Cei cu buletine expirate de ce nu au drept de vot? Pe baza carei legi va bazati dl. Stefan Poapa? In concluzie, doar 231 persoane decedate, respectiv 116 persoane fara drept de vor ar trebui sterse de pe liste. Restul trebuie sa ramana.
Ionut a zis
Cam aiurea, conform legii, cei care nu aveau drept de vot dar au votat ar putea fi trasi la raspundere penala. Asta se intampla cand nu se respecta legea !!!
Ziarul de Bacau a zis
@Catalin, Legea electorala prevede in mod expres ca nu pot vota persoanele care au actele de identitate expirate. Un act de identitate expirat nu este valabil, e ca si cum nu ar exista. Pe baza actului de identitate se stabileste un domiciliu; or, fara un act valabil nu se poate stabili domiciliul unei persoane.
cititor a zis
Legea electorala spune ca nu poti vota in sensul ca nu te poyi prezenta la sectia de votare cu actele expirate. Dreptul de vot nu il pierzi daca ai BI sau CI expirat deci trebuie sa figurezi pe acele liste electorale permanante. Listele electorale se definitiveaza conform legii in cel mult 5 zile de la data stabilirii referendumului. (legea 3/2000 art 17 alin 2). Intre ziua definitivarii listelor si ziua referendumului raman cel putin 15 zile in care cei cu actele expirate le pot schimba.
puiu a zis
Pai daca asa multi ar trebui scazuti ce fac cei de la evidenta populatiei, si-au luat salariul in ultimele luni? Si bine ca trebuie sa scadeti numarul de consilieri asa facem si o economie de la bugetul local ! Asteptam sa ne comunicati ca scadeti nr de consilieri!!