~2 min lectură 4 comentarii

FOTO: Se apropie inaugurarea Athletic Park. Președinta CJ, primarul și arhitectul au vizitat șantierul

Redacția Ziarul de Bacău

Lucrările la Athletic Park, de la marginea municipiului Bacău, se apropie de final. Investiția este finanțată de Consiliul Județean (95%) și de Primăria Bacău (5%), iar arhitectul este Flemming Overgaard, cel care a ridicat un parc atletic similar în Danemarca.

Președinta Cristina Breahnă Pravăț, împreună cu echipa din Consiliul Județean Bacău responsabilă de construirea Athletic Park, arhitectul Flemming Overgaard, primarul Lucian Stanciu-Viziteu, prorectorul Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău – prof.dr. Bogdan Rață și reprezentanții altor structuri asociative sportive, a efectuat, ieri, o vizită de lucru „pentru a demara procesul de punere la punct a procedurilor de administrare a obiectivului investițional ce se apropie de finalizare”.

„Nu vorbim doar despre piste de alergare, dotări moderne sau clădiri administrative, ci despre o promisiune transformată, pas cu pas, în locul în care băcăuanii – tineri și vârstnici – vor face mișcare și vor petrece timp liber de calitate”, a declarat Breahnă Pravăț.

„Athletic Park se apropie cu pași siguri de momentul în care nu va mai fi doar un proiect ambițios, ci un spațiu viu, deschis și accesibil tuturor. E important să investim în sănătate, sport și calitatea vieții în județul Bacău, însă este la fel de important să găsim cele mai corecte și eficace metode de administrare și menținere ale acestor investiții în condiții de igienă și integritate structurală, respectiv în parametri optimi de funcționare, conformi cu cei specifici momentului punerii în funcțiune”, a mai spus președinta CJ.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Florin Toma
    16 mai 2025, 05:26
    0

    Primăria Bacău a pus la dispoziție si terenul de acolo de aproape 30 hectare.

    1. #
      # mana caii vizitiu
      16 mai 2025, 08:29 răspuns pentru @Florin Toma
      0

      Mare realizare….sa nu uite Vizitiu sa o treaca in CV…..cam atat a facut in 5 ani….

  2. B
    BOGDAN
    16 mai 2025, 15:24
    0

    Sa vedeti cum va arata acest spatiu dupa nici un an de zile!!!

  3. P
    Parc
    17 mai 2025, 06:47
    0

    OK ! Am înțeles un parc foarte frumos , chiar arată a parc , dar cum ajungem la el ? Nu știu dacă s-a întrebat cineva înainte să facă acest parc acolo ! Sau este doar pt cei din CFR și de la penitenciar ? Locuri pe parcare pt autoturisme nu sunt , stație de autobuz nu este ( și dacă ar fi – la cum circula nr 3 parca din an in Paști , nu cred ca mai ajungem la acest parc !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.