SINAXAR Sărbătoarea Nașterii Domnului

Vechimea Sărbătorii Nașterii Domnului se poate urmări retrospectiv în documente pînă pe la sfîrșitul secolului III, cînd – după o tradiție consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Dioclețian și Maximian, foarte mulți creștini au pierit arși de vii într-o biserică din Nicomidia, în care ei se adunaseră să prăznuiască ziua Nașterii Domnului.

Deși sărbătorită în toată lumea creștină, totuși, la început exista o deosebire între creștinii din Apus și cei din Răsărit, în ceea ce privește data acestei sărbători. În Apus, cel puțin de prin sec. III, Nașterea Domnului se serba, ca și azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiții, după care recensămîntul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. evanghelist Luca ne spune că s-a născut Domnul, a avut loc pe 25 decembrie 754 ab Urbe condita.

Însă după Sf. Ioan Gură de Aur, tradiția aceasta este foarte veche la Roma, și acolo, spune el, Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Același lucru afirmă puțin mai tîrziu și Fericitul Ieronim, într-o cuvîntare ținută de el la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie; convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche și universală.

În Răsărit, pînă prin a doua jumătate a secolului IV, Nașterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul Domnului, adică pe 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiția că Mîntuitorul S-ar fi botezat în aceeași zi în care S-a născut, după cuvîntul Evangheliei, care spune că, atunci cînd a venit la Iordan să Se boteze, Mîntuitorul avea cam 30 de ani.

De fapt, atît în Orient, cît și în Occident, Nașterea Domnului a fost serbată de la început la aceeași dată, în legătură cu aceea a solstițiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cînd Apusul, în frunte cu Roma a recalculat-o, fixînd-o în funcție de data exactă la care cădea atunci solstițiul, adică la 25 decembrie.

Se consideră că sărbătoarea Nașterii s-a despărțit pentru prima dată de cea a Botezului, serbîndu-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 279, cînd Sf. Grigorie de Nazianz a ținut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai tîrziu ca izvor de inspirație imnografului Cosma de Maiuma, la compunerea canonului Nașterii („Hristos se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întîmpinați-L!…)

În prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Nașterii a fost introdusă și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, generalizîndu-se astfel în creștinătatea răsăriteană. Numai armenii serbează încă și astăzi Nașterea Domnului la 6 ianuarie (odată cu Botezul Domnului), ca în vechime. (C. Gh.)