Zilele de Crăciun sînt zile care îndeamnă pe creștini să dăruiască, cu nădejdea că „dăruind vei dobîndi”. Fiecare, chiar și dintr-o simplă sugestie sosită din partea unui copil, a încercat să dea ceva unei persoane apropiate sau unui străin. O floare, un pachet de biscuiți, un bănuț, toate sînt binevenite și bineprimite, atunci cînd sînt oferite din inimă. În ziua de Crăciun, lucrurile au stat astfel și în biserici. La fiecare slujbă, preoții învață că nu-i nimic mai frumos decît să urmezi modelul Mîntuitorului, de a oferi fără să ceri nimic în schimb. Cît de mult se oferă în bisericile noastre și cît de des o știm cu toții. Oricine își amintește de momentele din copilărie cînd, în prag de Crăciun, un preot i-a dat o bomboană. Sărăcia, dezinteresul, vîrsta înaintată a unor slujitori ai Altarului fac ca momentele de sărbătoare creștină din biserică să fie rare. Îndeosebi pentru cei mici. Că toate acestea au fost și continuă să fie speculate de mișcările neoprotestante, care își cîștigă adepți datorită unei pungi cu făină ori o haină adusă din Occident, iarăși e un lucru binecunoscut.
Totuși, Nașterea Domnului reprezintă un punct în care și preoții se străduiesc să facă mai mult. Și acest lucru se simte, chiar dacă oamenii nu prea se înghesuie la slujbele religioase din ziua de Crăciun. O biserică unde tradiția s-a păstrat de zeci de ani este biserica Precista, unde Moșul a venit încărcat pentru toți copiii și bătrînii. „Moș Crăciun a venit și anul acesta încărcat. A intrat chiar și în sfîntul lăcaș și a oferit în jur de 400 de pachețele cu dulciuri, fructe și alte asemenea, tuturor copiilor prezenți și bătrînilor”, ne-a spus preotul Constantin Tomozei. Tradiția darurilor a continuat și la alte biserici din orașul nostru. „Aproape 200 de pachețele, dintre care multe de la firma „Egreta”, au fost date tuturor creștinilor care au venit la slujba oficiată cu prilejul Nașterii Domnului, ne-a declarat preotul paroh Vlad Ungureanu. Nici un creștin care a participat la sfînta Liturghie nu a ieșit din biserică fără pachețel de Moș Crăciun, ne-a asigurat preotul. O bucurie mică, dar foarte importantă, chiar dacă Mîntuitorul s-a născut într-o iesle, hulit de lume și respins de toți. (C.Gh.)
Lasă un răspuns