– numărul furnizorilor verificați în acest an s-a dublat față de anul 2009 – la Colegiul Prefectural s-au mai discutat și teme ca activitatea Cadastrului și șoseaua de centură
Ștefan POPA
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de marți a fost prezentată situația controalelor efectuate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău din primul sementru al acestui an. Corpul de control al CJAS este format din două persoane care sînt împuternicite să solicite toate documentele necesare verificărilor. Numărul neregulilor ieșite la iveală în urma controalelor efectuate asupra furnizorilor a înregistrat o creștere. În primul semestru al anului 2012, din 168 de contracte verificate au fost depistate nereguli la 91 dintre acestea, față de 49 de contracte cu neconcordanțe cîte au fost depistate în primul semestru al anului 2009. Cele mai multe neconcordanțe au fost găsite la asistența medicală primară, urmate de medicina stomatologică.
Un alt subiect abordat în cadrul ședinței a fost cel al activității cadastrale din județul Bacău. Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară lucrează cu un efectiv de 71 de angajați. Directorul Liviu Miroșeanu a arătat că în prezent se lucrează la un proiect de informatizare a activității cadastrale, prin care se urmărește să se pună la dispoziția cetățenilor informații cadastrale precum și asigurarea suportului tehnic pentru planurile de urbanism.
Procesul topografic decurge destul de greoi, în special din cauza lipsei de fonduri. În momentul de față există circa 4.500 de hetare cartografiate din totalul de 320.000. Măsurătorile în teren sînt efectuare de societăți care transmit datele agenției care întocmește documentele și verifică corectitudinea datelor. Agenția lucrează și la măsurătorile pentru șoseaua de centură, care va trece prin patru localități de lîngă municipiul Bacău.
„Vom face eforturi comune pentru realizarea șoselei de centură a orașului. Este deja stabilit pe unde va trece aceasta. Terenurile de importanță națională se supun unui procedeu de expropriere care sperăm să înceapă într-un viitor apropiat”, a delarat Claudiu Șerban, prefectul județului Bacău.
Lasă un răspuns