Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va derula, în perioada 2012 – 2015, proiectul „Towards 100% RES rural communities” (Către comunități rurale care utilizează 100% Surse de Energie Regenerabilă), finanțat prin programul Intelligent Energy Europe.
Proiectul face parte din programele dezvoltate de Uniunea Europeană pentru atingerea obiectivelor stabilite pentru anul 2020: reducerea cu cel puțin 20 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu anul 1990, asigurarea a 20 la sută din necesarul de energie din surse regenerabile și creșterea eficienței energetice cu 20 la sută. Universitatea „Vasile Alecsandri”, partener în proiect, cu sprijinul Consiliului Județean, are și calitate de Coordonator Teritorial pentru derularea proiectului pe o arie largă din partea estică a județului. În luna octombrie, o delegație din județul Bacău a vizitat regiunea Midi-Pyrénées, departamentul Haute-Garonne (Franţa), pentru a vedea modul în care partenerii francezi au exploatat disponibilul de energie regenerabilă al zonei.
La vizita de studiu au participat conf. dr. ing. Liliana Topliceanu şi conf. dr. ing. Elena Nechita, reprezentanți ai Universității „Vasile Alecsandri”, consilierii Cătălina Făghian și Andreea Bibire din partea CJ, primarii din comunele Prăjești, Ungureni, Colonești, Oncești, Izvoru Berheciului, Vultureni, Dealu Morii, Plopana, Odobești, comune în care se va derula proiectul, și un reprezentant al orașului Slănic Moldova. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns