– un tânăr din municipiul Bacău, suspectat că ar fi omorât doi bătrâni şi ar fi violat una dintre victime, nu poate fi arestat deoarece nu are niciun act de identitate – mama lui spune că l-ar fi născut “acu’ vreo 16 ani, prin ianuarie, da şoarecii i-au mâncat actele” – pentru că nu poate fi introdus în arest, procurorii l-au internat la Socola, pentru ca medicii legişti să-i poată stabili vârsta – dacă este major, el riscă închisoarea pe viaţă – dacă nu, va sta 20 de ani după gratii
Două crime comise în acest an în municipiul Bacău au fost rezolvate zilele trecute, cu succes, de către procurorii criminalişti. Fără rezultat însă, deoarece principalul suspect nu poate fi nici măcar reţinut şi introdus în arest deoarece el, practic, nu există în niciun document.
“Pe baza expertizelor criminalistice şi a probelor găsite la faţa locului am reuşit să-l identificăm pe suspect şi să-l aducem la audieri. Ne-a spus că nu a avut niciodată vreun document de identitate, lucru confirmat şi de părinţii lui. Este un caz unic pentru noi, pentru că în această situaţie nu îl putem introduce în arest, unde sunt obligatorii datele de identificare. Până vom gasi o soluţie, am decis sa-l internăm la Spitalul Socola, unde medicii urmează să-i stabilească vârsta pe baza unei expertize antropologice”, ne-a declarat Felix Bănilă, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Procurorii sunt legaţi practic de mâini şi de picioare în acest caz. Practic, nu pot acuza pe cineva care nu există în mod oficial ca cetăţean. Mai mult decât atât, şi părinţii suspectului sunt foarte confuzi în declaraţii. “L-am născut acu’ vreo 16 ani, parcă, într-o iarnă. Cred că era prin ianuarie. Nu i-am făcut acte, că nu i-a trebuit, că oricum n-a mers la şcoală şi şoarecii i-au ros biletul de ieșire din spital”, ne-a declarat Maria M., mama lui Mihai, o ţigancă din Cartierul Tache. Anchetatorii spun că suspectul nu poate sta la nesfârşit la spitalul din Iaşi, de unde va ieşi cât de curând, fără nicio posibilitate de a-l reţine.
”Pe baza expertizei antropologice urmează să înaintăm dosarul în instanţă pentru eliberarea unui act de identitate. Dar este o operaţiune de durată”, ne-a declarat şi procurorul de caz, Cristinel Ciocântă. Astfel, până când va intra în rândul lumii cu un act de identitate în buzunar, suspectul este oficial liber şi poate comite alte infracţiuni.
A omorât şi violat o bătrână şi a desfigurat un bătrân
Seria de atrocităţi comise de suspect a început în luna februarie, când a intrat în locuinţa unei bătrâne de 90 de ani, de pe strada Mărăşești, pe care a violat-o, după care a omorât-o. Victima era săracă, aşa că nu prea avut ce să-i ia din locuinţă. Bătrâna a fost descoperită de vecini abia după câteva zile. Câteva luni mai târziu, suspectul a lovit din nou, de această dată victima fiind un bătrân de 81 de ani, de pe strada Teiului, ce îşi avea casa la doar cîteva sute de metri de cea a părinţilor săi. Bătrânul a fost legat fedeleş şi desfigurat în bătaie şi a murit luna trecută la spital. De aici, suspectul a golit frigiderul de mâncare şi a furat un telefon mobil. (Carmen Stoica)
bibi a zis
Oare cand autoritatile din acest oras vor lua masuri impotriva grupului de aurolaci care stationeaza la intersectia dela Tic Tac ??? seara dupa ora 19 o gasca de 10-15 aurolaci de diferite varste stationeaza in zona Spitalului Judetean – Tic Tac ! Seara de seara daca treci pe acolo iti este teama ca acesti indivizi sa nu se ia de cetatenii care trec prin zona ,alearga ca nebunii in interectie la cersit din masini ,daca din nefericire se intampla sa dea un sofer cu masina peste un individ atunci sa vezi scandal !! Culmea este ca totul se intampla la cateva sute de metri de Politia Bacau ,nu se ia nicio masura impotriva lor !! Sunt de diferite varste ,incepand de la copilasi de 7-8 ani , Directia copilului din cadrul primariei ce face ?? Politia ce face ??? Jandarmeria ce face ?? RUSINE !!! In buricul targului sa vezi cum o trupa de aurolaci jegosi in ultimul hal care cersesc si se bat pt cativa banuti !! BACAUL este ORAS EUROPEAN ???????? Cine nu crede sa vina seara dupa ora 19-20 si sa filmeze ce se intampla acolo !! Filmul sa fie prezentat domnului Primar, sefului Politiei si sefului Jandarmeriei din orasul european BACAU !!!!!
gabi a zis
lasa ca avem afis cu infatisarea doctoritei munteanu, marele pericol social. ce ne trebuie noua sa stim cum arata criminalii? e destul sa stim cum arata intelectualii. PENIBIL!!!!