– județul Bacău ar putea trimite în Parlament și 20 de parlamentari u aceasta dacă un partid reușește să își adjudece majoritatea colegiilor cu 50% plus unu, iar celelalte partide trec de pragul electoral și trebuie să fie reprezentate în Parlament u distribuirea mandatelor se va face în trei etape – în prezent, județul Bacău are zece mandate de deputați și patru de senatori
Ștefan POPA
Pentru a intra în viitorul Parlament, o primă condiție este ca partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale să îndeplinească pragul electoral, separat pentru Camera Deputaților și pentru Senat. Acesta este de 5% pentru fiecare for. Dacă un candidat va reuși să scoată 50% plus unu, dar partidul nu trece pragul electoral, el nu va ajunge parlamentar. Lucrurile sunt clare pentru cei care iau jumătate plus unu, iar partidul are peste pragul electoral: sunt calificați direct în Parlament. În cazul în care o alianță politică ar lua toate colegiile cu peste 50% și și-ar adjudeca toate mandatele, cum ar fi de exemplu în județul nostru cele 14 mandate, zece de deputați și patru de senatori, se trece la redistribuire.
Astfel, și celelalte partide care au obținut peste pragul electoral vor avea reprezentanți în Parlament, iar Bacăul ar putea ajunge și la 20 de parlamentari. După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele politice care întrunesc și care nu întrunesc pragul electoral, birourile electorale de circumscripție procedează la prima etapă de repartizare pe competitor electoral a mandatelor de deputat, respectiv de senator, la nivel de circumscripție electorală.
BEJ stabilește, separat pentru Camera Deputaților și pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripției electorale, determinat ca partea întreagă nerotunjită rezultată prin împărțirea numărului de voturi valabil exprimate pentru toți competitorii electorali, inclusiv voturile valabil exprimate pentru candidații independenți care au obținut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal unde au candidat, la numărul de deputați, respectiv de senatori ce urmează să fie aleși în acea circumscripție electorală. Pentru fiecare candidat se împarte numărul total de voturi valabil exprimate obținut prin însumarea voturilor valabil exprimate în favoarea tuturor candidaților săi din colegiile uninominale, reținându-se partea întreagă, nerotunjită, a câtului. Rezultatul obținut reprezintă numărul de mandate repartizate de BEJ.
Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obținute de candidați, precum și mandatele ce nu au putut fi repartizate de BEJ se comunică Biroului Electoral Central (BEC), pentru a fi repartizate centralizat în a doua etapă, la nivel național. BEC însumează pe întreaga țară, separat pentru Camera Deputaților și pentru Senat, voturile neutilizate și pe cele inferioare coeficientului electoral al circumscripției electorale pentru fiecare partid în parte. Numărul voturilor astfel obținute de fiecare partid politic se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operații de împărțire câte mandate nu au putut fi repartizate la nivelul circumscripțiilor electorale; câturile rezultate din împărțire, calculate cu opt zecimale, indiferent de competitorul electoral de la care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, până la concurența numărului de mandate nerepartizate.
Cel mai mic dintre aceste câturi constituie coeficientul electoral pe țară pentru deputați și, separat, pentru senatori. Fiecărui competitor i se repartizează atâtea mandate de deputați sau de senatori de câte ori coeficientul electoral pe țară se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, rezultat din însumarea pe țară a voturilor neutilizate și a celor inferioare coeficientului electoral al circumscripției electorale.
Alegator a zis
Complicat sistem de repartizare a mandatelor….
PDL si Curtea Const. au agreat varianta aceasta.
Stiam de alt sistem mai direct……
Povara mare pe Bugetul tarii pt. a sustine atatia parlamentari. Sper sa nu se ajunga in aceasta situatie.