– Legea nr. 191/2012 aduce modificări privind înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor -nerespectarea legii poate atrage, însă, amenzi de până la 6.000 de lei
Petru DONE
Cadrul legislativ de care trebuie să țină cont crescătorii de animale în procesul de identificare a acestora a fost modificat major, în special cu privire la includerea cailor între animalele domestice la care se face referire. Pentru aceasta a fost promulgată Legea 191/2012 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor (cailor, măgarilor etc.). Legea modifică, astfel, o serie de alte acte normative, între care și OUG nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și caprinelor.
Suinele (porcii), ovinele, caprinele și ecvideele de pe teritoriul României sunt supuse în mod obligatoriu procesului integrat de identificare și înregistrare a animalelor. „Este un proces care ne ajută mult – spune Constantin Viziteu, directorul Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (OARZ) Bacău. Noua lege obligă crescătorul să individualizeze animalele din gospodăria lui cu ajutorul crotaliilor și chiar a mijloacelor electronice de identificare. Altfel nu poate primi sprijin de la stat și nu poate sacrifica animalele. Astfel, se ușurează și munca de selecționer și aceea a medicului veterinar și nu numai.”
Identificarea animalelor se face prin aplicarea crotaliilor auriculare și/sau a mărcilor, precum și a mijloacelor electronice de identificare în exploatația în care se nasc, în funcție de sistemul de identificare național. Cu ajutorul lor se procedează la întocmirea registrelor pentru suinele, ovinele, caprinele și ecvideele identificate și înregistrarea exploatațiilor, întocmirea și eliberarea pașaportului pentru ecvidee.
„Noua variantă – spun specialiștii de la OARZ – aduce restricții clare în sectorul cabalin, mai ales la circulația lor (abatorizare, sacrificare, circulația pe drumurile publice, circulația în târguri). În lege se arată clar cine se ocupă, ce trebuie să facă proprietarul animalelor, medicul veterinar sau asociația crescătorilor ori chiar OARZ. Scopul este regularizarea, intrarea în limite legale a circulației ecvideeleor. De exemplu, abatorizarea cailor trebuie făcută numai în abatoare autorizate. În Moldova de exemplu, sunt acreditate numai două abatoare, unul în județul Botoșani și altul în comuna Nicolae Bălcescu, din județul nostru. Iar acum legea spune clar cum se procedează și ce obligații au acest abatoare în a transmite datele cerute către OARZ.
Legea precizeaza cine completează și eliberează pașapoarte, dar și sancțiunile care se aplică pentru nerespectarea legii. Identificarea și înregistrarea ecvideelor, cu excepția cabalinelor de rasă, se efectuează de medicii veterinari de liberă practică, organizati potrivit legii. OARZ întocmește și eliberează pașapoartele pentru ecvidee, dar și gestionează baza de date națională pentru aceste animale.
Crescatorii de cabaline pot primi sancțiuni conform legii pentru neprezentarea pașaportului ecvideului la OARZ în termen de șapte zile lucrătoare de la moartea animalului sau mișcarea ecvideelor între exploatații, ferme, localități, abatoare, târguri, centre de colectare. Mișcarea fără pașaport se pedepsește cu amendă între 500 și 1.000 de lei. Deținerea, vânzarea, înstrăinarea în orice mod a ecvideelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu fără pașaport sau vânzarea-cumpărarea lui fără operarea schimbării proprietarului în pașaport de către OARZ se pedepsește cu amendă între 800 și 1.200 de lei. Refuzul de a prezenta la control pașaportul, la solicitarea inspectorilor Inspecției de Stat în Zootehnie, se amendează cu 1.000 – 1.400 de lei, iar împiedicarea, refuzul sau neasigurarea de către persoanele fizice sau juridice a condițiilor și mijloacelor necesare desfășurării activității Inspectiei de Stat în Zootehnie în târguri, competiții sportive, pe pășuni și în centrele de colectare se sancționează cu 1.600 – 2.000 de lei. La fel, netransmiterea de către abator a pașaportului completat al ecvideului sacrificat, în termen de 48 de ore către OARZ (unde este înregistrat ecvideul) sau sacrificarea de către abator a ecvideului fără pașaport emis pe numele persoanei fizice/juridice care prezintă ecvideul la sacrificare sau sacrificarea de către abator fără citirea codului transmis de transponder și fără corelarea dintre codul transmis de transponder și cel înregistrat în pașaport, se amendează cu 3.000 – 6.000 lei.
Lasă un răspuns