În numai 24 de ore, Serviciul de Ambulanță a fost solicitat de circa 200 de persoane. Trei erau în stare de hipotermie și au fost duse la Unitățile de Primiri Urgențe pentru îngrijiri medicale. „Una este de la Comănești, caz social, iar celelalte două sunt din Bacău. Din anumite motive nu și-au putut încălzi locuințele și au fost găsite în hipotermie. Mai avem câteva cazuri sociale, fără probleme medicale, preluate de Ambulanță pentru a fi adăpostite și vreo zece persoane mai în vârstă care au alunecat pe gheață. A crescut, așa cum e firesc în sezonul rece, numărul infecțiilor repiratorii, cu febră, mai ales la copii”, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului de Ambulanță. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns