Pachetul majoritar de acțiuni ale societății Pambac Bacău, companie aflată în topul producătorilor naționali din domeniul morărit, paste și panificație din România, a fost vândut. Tranzacția, pentru care negocierile au durat mai multe luni, s-a încheiat ieri, 15 ianuarie, iar noii acționari majoritari sunt doi investitori locali, societățile Comfert și Popasul Trebeș Bacău. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, așa cum nici mărimea pachetelor de acțiuni preluate de investitori nu a fost dezvăluită. Cert este, însă, că noua echipă de conducere a companiei Pambac îl are în frunte, în continuare, pe Alin Giurea, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (președinte director general până acum și unul dintre acționarii semnificativi), iar în funcția de director general pe Cătălin Grigoriu, administratorul firmei Comfert.
Traderii agricoli Comfert și Popasul Trebeș au afaceri cumulate de 150 de milioane de euro, comparativ cu Pambac, societate cu un business de 43 de milioane de euro. Unele surse din piață au estimat, însă, că tranzacția s-ar fi putut situa la peste 10 milioane de euro. Având în vedere dimensiunea acesteia, dar și a jucătorilor din ea, asupra afacerii s-a pronunțat și Consiliul Concurenței. „În cazul acestei operațiuni de concentrare economică – a fost decizia Consiliului – nu există piețe afectate din punct de vedere al relațiilor pe verticală. Urmare a analizei efectuate, realizarea operațiunii de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante pe piețele relevante identificate”.
Suflu investițional nou
„S-a încheiat o etapă importantă din istoria Pambac – ne-a declarat Alin Giurea -, etapă care a durat aproape 20 de ani, în care s-au investit sume importante în dezvoltarea organică a firmei. Era, însă, nevoie de un nou avânt investițional. Am ales, pentru Pambac, tranzacția care să-i ofere șansa unei alianțe strategice, într-un punct critic al lanțului valoric, și oportunitatea unui suflu nou din punct de vedere antreprenorial.” Asupra acestei importante tranzacții s-a pronunțat și Cătălin Griugoriu. „Întotdeauna am visat foarte sus și tot ce am visat s-a îndeplinit – a declarat noul director general. Împreună cu Popas Trebeș, îm preluat o afacere care ne oferă un foarte bun start pentru obiectivele ambițioase pe care le avem în acest domeniu. Ne-am bucurat să putem face această investiție în Bacău, contribuind astfel la viabilitatea economică și socială a zonei, unde ne dorim să construim una dintre cele mai puternice forțe din agribusiness-ul național și nu numai.” De la societatea Popas Trebeș, administratorul Eusebiu Guțu crede că, prin eforturile conjugate ale celor doi parteneri, se va reuși menținerea de standarde ridicate la Pambac, iar prin investiții susținute transformarea companiei în cel mai mare și competitiv participant pe piața de profil din România.
Cine sunt cumpărătorii
Comfert este unul dintre primii trei jucători de pe piața națională de semințe, îngrășăminte și pesticide, cu afaceri de peste 388 de milioane de lei în 2011. Compania a fost înființată în anul 1998 ca o afacere de familie și este condusă de fiul celui care a pus bazele ei. Comfert deține depozite de cereale și îngrășăminte chimice cu o capacitate de 70.000 de tone, în mai multe zone ale țării. Popas Trebeș, proprietatea băcăuanului Anton Guțu, înființată în 1991, activează tot în comerțul cu cereale și îngrășăminte chimice și a derulat, în 2011, afaceri de aproape 234 de milioane de lei. Compania deține și firma Comcereal Bacău. Implicarea în afacere a fiului proprietarului, Eusebiu Guțu, a dus la extinderea domeniului său de activitate. Astfel, cifra de afaceri a crescut, anul trecut, cu 45% față de anul precedent.
O istorie veche de 45 de ani
Pambac este o societate cu capital integral românesc, continuatoarea Întreprinderii de Morărit și Panificație Bacău, înființată în anul 1968. Aici a fost pusă în funcțiune, în 1993, prima linie de paste făinoase scurte de fabricație românească. În 1995 a avut loc privatizarea întreprinderii, prin metoda MEBO. Anul 1997 este unul dintre cei mai importanți în istoria fabricii, când a fost pornită linia de paste făinoase lungi, marca Pavan Italia – prima linie de paste din România complet automatizată, care utilizează tehnologie cu temperaturi înalte. Tot atunci a început și fabricația de paste făinoase scurte, pe o linie tehnologică nouă – marca Buhler, Elveția. În anul 1999 a început producția industrială de amelioratori complecși de fabricație, realizați pe baza brevetelor de invenție proprii, iar în 2001 s-au produs primele franzele Pambac pe o linie nouă de fabricație import Italia. În 2003 a fost modernizată întreaga rețea de magazine Pambac (25 de puncte în Bacău), iar în 2004 s-a modernizat moara de porumb cu degerminare Pambac, prin retehnologizarea cu utilaje Buhler, și s-au încheiat lucrările la cel mai modern centru de morărit din România pe platforma Pambac. Anii următori au însemnat lansarea de noi branduri (făina Grania, pastele făinoase Gata, pastele din grâu dur Flavora, brandul retail Patishop în sistem To Go, brandul de pufuleți Puufuuleț, iar anul trecut s-a lansat brandul de paste făinoase K7.
Petru DONE
bibi a zis
Cand o falimenteaza ,o taie si vand fierul vechi ????
xxx a zis
…Dedeman….
Eugen Cernat a zis
E nasol daca ramane tot Giurea la conducere.
Vom avea in continuare eticheta enervanta pe paine – si painea cea mai scumpa de pe piata, desi Pambac este o companie integrata.
Cand ai in mana totul-de la productie la desfacere- e jenant ca in magazinele proprii sa ai cele mai mari preturi din oras…
bob a zis
Ma bucur pt cei doi tineri curajosi .Au pornit de jos ,si cred ca vor face o treaba buna si pentru bacaoani.Felicitari si multa bafta !!!!
Maria a zis
Aceiasi Marie, cu alta palarie :)))
pt bob a zis
Nu ei au pornit de jos ci parintii lor. Si de fapt se stie ca fiecare dintre cele doua familii au pornit la drum sustinute de alti oameni cu bani…..
xxx2 a zis
xxx like
bob a zis
Nu stiu in ce lume traiesti tu dar au niste parinti cu care se pot mandri si invers.Asa ca ,sa lasam rautatea deoparte>oare a lucra la bursa de valori in state nu inseamna nimic?
Demetrio a zis
Nu mai postati afirmatii aberante!
Achizita Pambac de catre Catalin Grigoriu si Eusebiu Gutu nu este decat un lucru bun pentru companie si pentru orasul Bacau.
Pentru ca au stocuri foarte mari de cereale Pambac nu poate fi decat o mina de aur pentru a transforma cerealele in produse de panificatie si a face profit.
Catalin a ridicat Comfert prin munca cinstita si implicare la sange si cu siguranta Pambac va renaste in mainile lui!
Asfel noi bacaouanii nu v-om avea decat de castigat!
De astfel de oameni avem nevoie si in conducerea tarii, a partidelor, deconcentratelor si administratiei publice, oameni implicati maxim, nu de hotii ce sunt acum in functii si case RAPPS.
Cinste lor!
ady a zis
V-a fi indoielnic daca se va schimba ceva!Pambac-ul a fost transformat de Raducanu Ion si dezvoltat la acest stadiu ,nu de cei care o vand dupa propriul interes acum,iar dupa plecarea lui a ramas in bataia intereselor micilor actionari care au vandut painea cu megafonul prin oras.Asa ca slabe sanse ca aceasta firma sa mai fie cea fost pana in 2007(a fost un colos)