Să ne amintim, vă rog frumos, de „Vă rog frumos!”

Claudiu T|N|SESCU
Îmi amintesc când eram mic și mama îmi atrăgea atenția mereu când ceream ceva să am grijă să nu uit să spun „Vă rog frumos!” și, după ce obțineam lucrul dorit, să am la fel grijă să spun „Mulțumesc frumos!”. Ca orice copil mic nu poți pronunța toate cuvintele, dar azi un “Muțumec!”, mâine un “Mumos!”, până la urmă se formează bagajul de bune maniere al fiecăruia dintre noi. Apoi începe școala, unde se învăță alte lucruri ce țin de comportament și bunul mers al unei societăți civilizate, în care respectul reciproc trebuie să fie un deziderat și nu un lucru facultativ. Toate acestea adunate formează în câteva cuvinte bagajul celor șapte ani de acasă, pe care trebuie să îl aibă fiecare dintre noi.

Realitatea, din păcate, este cu totul alta. Dăunăzi, în Bacău a nins. Prilej de „politețuri” cu duiumul între participanții la trafic și nu numai. Să te ferească Dumnezeu să fi rămas cu mașina blocat câteva secunde pe vreo stradă, că ai fi avut parte de atâtea sudalme câte nu ți-ai imaginat vreodată că există în limba română. Bașca că alții o dau pe italiană! O altă imagine desprinsă parcă din filmele cu sălbatici este paza locurilor de parcare. Locuri de altfel publice. Am văzut situații în care oamenii au patrulat în jurul lor, le-au păzit cu hârlețe și lopeți, le-au protejat cu lăzi și bidoane mari umplute cu apă. Ca și când nu ar fi de-ajuns, războinici din fire, au sărit atât cu gura, cât și cu hârlețul din dotare, ca pe vremea răscoalei lui Gheorghe Doja, la cei care îndrăzneau doar să treacă prin zonă. Darămite să mai încerci să parchezi pe acel loc, fie pentru trei minute. Curat moarte de om ar fi ieșit!

Mulți conducători auto s-au chinuit să pornească de pe locurile de parcare. Împinși puțin în cel mai dificil caz, prin balansul mașinii în cel mai fericit, mașinile au putut pleca de pe loc. Însă nu toți au privit lucrurile civilizat. Rugămințile s-au rezumat la ceva de genul „Bă, treci și dă o mână de ajutor că nu pot pleca!” sau „Decât să îți plimbi javra de lesă mai bine mă împingi pe mine”, ori „Pune, mă, mâna și împinge că nu îți cad galoanele”. Soluția ar fi fost una cât se poate de simplu cu trei cuvinte: „Vă rog frumos!”.
Din păcate însă, mulți dintre semenii noștri au uitat cuvinte precum „Mulțumesc!”, „Vă rog fromos!”, „Vă rog să mă scuzați!” sau „Nu vă supărați!”. Avem însă pretenția să fim respectați și, mai nou, să încercăm cu parul să avem parte de acel respect . Eu vă propun totuși să ne întoarcem la cei șapte ani de acasă și la cuvintele elementare de mai sus. Respectul nu se cerșește, nu se impune cu parul, ci se câștigă, dând dovadă la rândul tău de respect.
Vă mulțumesc!