– județul Bacăul va face parte din Regiunea Nord-Est, alături de județele Iași, Suceava, Vaslui, Neamț și Botoșani u numele celui care va ocupa funcția de guvernator al regiunii se va stabili după negocieri intense în cadrul USL – de departe se desprind doi favoriți: primarul liberal de Bacău, Romeo Stavarache, și primarul pesedist de Iași, Gheorghe Nichita
Ștefan POPA
Împărțirea țării în regiuni de dezvoltare a revenit în actualitate, cu atât mai mult cu cât se apropie alegerile prezidențiale. Tema a mai fost abordată și în timpul guvernării PDL, dar apoi abandonată. Modelul de împărțire a fost preluat din proiectul euroregiunilor făcut de PDL. Acum, pentru cele două partide mari ale USL, PSD și PNL, controlul viitoarelor regiuni este strâns legat de candidatura la prezidențiale. Calendarul pe care și-l propune USL este ca la 1 ianuarie 2014 procesul de regionalizare să fie încheiat, cu opt regiuni clar delimitate și cu șefii acestora gata instalați. Liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, nu doresc și nu au niciun motiv să rupă alianța, deoarece primul se simte bine în postura de prim-ministru, iar al doilea are cele mai mari șanse să devină președintele țării. În aceste condiții, desemnarea candidaților USL pentru alegerea guvernatorilor regiunilor se va face prin negocieri politice între PNL și PSD. Nu se știe însă, lucru foarte important, dacă guvernatorii vor fi aleși de electorat sau vor fi numiți.
Ministrul Liviu Dragnea și-ar dori ca viitorii guvernatori de regiuni să fie aleși prin vot indirect de către consilierii județeni și primarii tuturor localităților din regiune. Modul de împărțire a țării pe regiuni este o discuție destul de aprinsă, care trebuie să țină seama de interesele politice ale aleșilor locali, în contextul în care președinții de consilii județene ar sări din schemă și desigur că se vor opune unei formule cu doar opt regiuni. Acesta este unul dintre motivele pentru care PDL nu a reușit regionalizarea cât timp s-a aflat la putere, existând foarte mulți aleși care își pierdeau privilegiile. De asemenea, s-a lovit de UDMR, un partid relativ mic, dar pragmatic, cu mari interese de grup și personale ale unor politicieni extrem de abili care s-au opus cu succes oricărei formule care le afecta interesele.
Negocieri politice
În varianta propusă de Guvern, județul Bacău va forma o regiune împreună cu Iași, Botoșani, Suceava, Neamț și Vaslui. Capitala regiunii s-ar părea că va fi Piatra Neamț, deoarece se va merge pe structurile agențiilor de dezvoltare regională, care de altfel vor fi preluate de noile Consilii Regionale. În această variantă, cel mai probabil candidatul USL va fi desemnat politic în funcție de negocierile care vor fi pe împărțirea candidaturilor la nivelul întregii țări. Numele vehiculate atât pe surse, cât și în media națională pentru fotoliul de guvernator din partea USL sunt Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, și Gheorghe Nichita, primarul Iașiului, oameni cu o imagine bună, care și-au dovedit capacitatea de a câștiga mari bătălii electorale. Candidatul PDL va fi cel mai probabil Gheorghe Flutur, fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, un politician capabil, dar cu mici șanse în condițiile în care nici măcar la el acasă nu a câștigat ultimele alegeri.
Primarul Bacăului, favorit pentru Regiunea Nord-Est
Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, este unul dintre principalii favoriți pentru șefia Regiunii Nord-Est. El are ca atu, pe lângă experiența administrativă, și recunoașterea internațională de care se bucură la nivel european. Prin proiectele realizate la Primăria Bacău și fondurile europene atrase până acum, el are mari șanse să fie guvernatorul Regiunii Nord-Est. Este raportor din partea Comitetului Regiunilor (CoR) pentru Fondul de Coeziune 2014 – 2020 și vicepreședinte al CoR. “România are mare nevoie de regionalizare, pentru că viitorul execuției bugetare a UE 2014 – 2020 va avea la bază strategia pe fiecare regiune în parte. Regiunile care vor fi formate în Moldova istorică cu siguranță vor fi structurate pe baza indicatorilor de populație și economici. Bacăul poate juca un rol important în viitoarea structură a regiunii, atât ca structură administrativă, cât și din punct de vedere al resurselor umane. Îm doresc ca în viitoarea conducere a regiunii să fie cât mai mulți băcăuani”, a declarat primarul municipiului Bacău. Gheorghe Nichita este primarul Iașiului din 2003. El a demarat un amplu proiect de modernizare și investiții în Iași, ce are ca punct final anul 2015.
Bătălia pentru fonduri
Miza pentru ocuparea funcției de guvernator va fi foarte mare, deoarece această funcție va deschide ușa către fonduri uriașe. Este știut faptul că Uniunea Europeană acodă sume mari de bani pe asociații cât mai mari. Valoarea proiectelor cu finanțare europeană va crește de șase ori față de nivelul accesibil în acest moment fiecărui oraș sau județ. În prezent, plafonul maxim al unui proiect cu finanţare europeană, de exemplu, pentru reabilitarea termică a blocurilor este de 25 milioane de euro, iar pe infrastructură de 21 milioane de euro. Pentru proietele regionale, UE plătește de șase ori mai mult, deci s-ar putea atrage și 130 milioane euro pe o componentă. Mandatul unui guvernator va fi de patru ani. În cele șase județe din Moldova, la ultimele alegeri procentele au fost împărțite în felul următor: PSD – 38,5%, PDL – 29,4%, PNL – 26,4%, PP-DD și alții – 5,6%. Deci USL ar câștiga cu aproape 70%.
Care sunt regiunile ?
Cele opt regiuni sunt Nord-Est (Suceava, Botoșani, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași), Sud-Est (Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța), Nord Vest (Bihor, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud), Sud (Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Călărași, Prahova, Giurgiu, Ialomița), Vest (Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș), Sud- Vest (Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Mehedinți), Centru (Brașov, Covasna, Sibiu, Harghita, Mureș, Alba) și București- Ilfov.
samson a zis
Daca iese Stavarache, se muta la Piatra Neamt?
Daniel a zis
Sper sa castige Stavarache,avem nevoie de banii in bacau…trebuie modernizat orasul mult mai mult
Trotus a zis
Regiunea Nord-Est !? Cu capitala administrativa la Iasi sau Piatra-Neamt. In ambele cazuri va fi rau pentru zona de dezvoltare Bacau. Chiar daca actualul primar va fi , dar cel mai probabil NU VA FI favorit la ce (!?!). De acum va pot spune ca va fi regiunea cu cele mai putine fonduri, va fi si va ramane regiunea cea mai saraca. Regiunile acestea includ mari calcule predefinite, dorite. Nu de noi, ci de altii !! Dorinta Moldovei istorice rupte in doua nu o sa mearga. Si apoi ce ne dorim !? Drumuri in nord, est sau sud !!
Nu frati moldoveni, pisica trebuie rupta. Singurile drumuri trebuie sa mearga spre VEST. Pentru acest aspect propun ceva deosebit, ceva de viitor. Se vor gasi destui sa-mi sara in cap dar viitorul va demonstra justetea spuselor mele. Deci:
Luati o harta administrativa cu judetele. Pentru duminica (Punctul de intalnire) cand este invitat domnul academician puteti sa o expuneti. Astfel:
1. Zona NORD cu; Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Galati , cu capitala adm. la Iasi,
2. Zona SUD-EST cu; Braila, Tulcea, Constanta, Ialomita, Calarasi cu c.a. la Constanta
3. Zona SUD cu; Prahova, Dambovita, Arges, Teleorman, Giugiu, Olt cu c.a. la Ploiesti
4. ZonaSUD-VEST cu; Valcea, Dolj, Gorj, Mehedinti, Sibiu , cu c.a. la Sibiu
5. Zona VEST cu;Timis, Caras-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, cu c.a. la Timisoara
6. Zona NORD-VEST cu; Maramures, Satu-Mare, Salaj, Mures, Bistrita-Nasaud, cu c.a. la Cluj
7. Zona CENTRU-EST cu; HARGHITA, COVASNA, BACAU, VRANCEA, BUZAU, BRASOV cu c.a. in Brasov
8. Zona Bucuresti
Eu sunt bacauan (Onesti) de loc, nu ma incurca sa merg la Brasov, am din curte pana in centrul Brasovului doar 130 km.
Daniel a zis
In ce oras sa investit pana acum mai mult decat in Piatra Neamt toti Bacauanii si Iesenii ne viziteaza Strandul, Telegondola, Stadionul si multe altele. Si in Piatra Neamt avem conducatori buni si pot sa zic foarte buni. Primul e chiar Gheorghe Stefan care a castigat pt a 3 oara alegerele tinand cont ca face parte din Pdl. Si nu in ultimul rand Culita Tarata care e recunoscut ca un puternic lider. Imi cer scuze daca am suparat pe cineva dar Iasul si Bacaul nu mai sunt cum erau acum 20 ani.Am tot respectul pentru cele doua municipii dar Piatra Neamt merita sa fie capitala