Rezistență în fața orânduirilor.
Competiția a ajuns la un jubileu pe care prof. Aurel Chelariu, ultimul în viață dintre antrenorii care au inițiat-o în 1978 la vechea sală de sport a Liceului Pedagogic, a ținut să-l marcheze. Astfel, pe dreptunghiul Sălii Sporturilor, în fața a peste 300 de judoka și a sute de spectatori, prof. Chelariu și oficialii DJS Bacău au oferit distincții unor persoane (antrenori, sportivi, sponsori, oficiali, ziariști) care au ajutat de-a lungul anilor la desfășurea Cupei Mărțișorului ori au contribuit în vreun fel la rezultatele judoului băcăuan. „Sunt emoționat, dar și fericit că această competiție a rezistat tuturor vicisitudinilor. Din lipsă de bani, am fost nevoiți să desfășurăm o ediție la Roman, în rest toate au fost la Bacău. Sunt foarte multe amintiri frumoase. Înainte de Revoluție, în socialism, când ne bucuram de o susținere mult mai bună din partea statului, Cupa Mărțișorului nu avea prestigiu; după 1990, în capitalism, când a căpătat renume, nu ne-am bucurat de condiții foarte bune. Esențial este că am rezistat, iar Direcția de Sport a preluat tradiția și în tot acest răstimp mii de copii din Bacău au practicat acest sport foarte frumos”, ne-a declarat antrenorul Aurel Chelariu.
Atât Cupa Mărțișorului (cu participarea a peste 20 de cluburi la U11 și U13, dintre care trei din Rep. Moldova), cât și Eurozona Under 15 au fost un prilej de afirmare pentru sportivii de la SCM Bacău, Bronx Bacău și CSȘ Onești, cu multe prezențe pe podiumurile de premiere și mulți calificați la faza finală a CN Under 15. Rezultatele acestei competiții le vom prezenta mâine. (P.K.)
Lasă un răspuns