academie”
Bucuria de a modela lutul nu l-a părăsit, însă, nici o clipă. Oriunde
ar fi fost și orice ar fi făcut. După o zi întreagă de stat cățărat pe
stîlpii de înaltă tensiune, Anton Ciobanu lua o bucată de pămînt
galben în mînă și începea să o facă să vorbească. De multe ori,
gîndurile sale nu ieșeau la iveală așa cum și-ar fi dorit, și atunci o
lua de la capăt. „Întotdeauna am simțit că pot să fac din pămînt și
altceva decît căni și oale. Chiar și atunci cînd făceam cîte un obiect
de folosit în gospodărie, am încercat să îi mai adaug o tușă de
culoare, un element care să îl scoată din banal”, mai povestește
maestrul Ciobanu.
În 1959 participă, împreună cu un grup de artiști ceramiști amatori
din fosta regiune Bacău, la o expoziție națională colectivă. Lucrarea
expusă de el atunci a fost premiată. A căpătat curaj. A fost primul
moment de cotitură din activitatea sa. A început să studieze cu
frenezie toate albumele și manualele de artă care i-au căzut în mînă
și să cutreiere prin toate muzeele. După vreo doi ani, o altă
întîmplare avea să îi marcheze covîrșitor destinul. Pe antunci încă
mai lucra la IRE. Avea de terminat urgent o lucrare și gonea
nebunește călare pe motocicletă în drum spre Piatra Neamț.
Întîmplarea a făcut ca pe șosea să vadă un șofer rămas în pană. S-
a oprit să-l ajute. Abia după ce a terminat de meșterit la motor avea
să afle că șoferul mașinii era, de fapt, profesorul Hălăucescu,
directorul de atunci al Muzeului de Arheologie din Piatra Neamț.
Din vorbă în vorbă s-au împrietenit. Anton Ciobanu i-a spus cu ce
se mai ocupă în afară de faptul că știe să meșterească orice
defecțiune la rețelele electrice. Profesorul Hălăucescu i-a spus că ar
avea un post la Muzeu. Anton Ciobanu nu a stat prea mult pe
gînduri. A lăsat și șoferie și IRE la o parte și a plecat chiar de a
doua zi la Piatra Neamț.
Ceramistul amator de pînă atunci a descoperit aici o cu totul altă
lume. A luat contact cu artiști profesioniști din întreaga Moldovă,
care i-au devenit mai apoi primii mentori. Atunci a început să
privească cu alți ochi lucrările pe care le vedea prin muzee. A
început să facă stagii de pregătire prin mai multe ateliere de creație
și prin mai toate fabricile de ceramică din țară. Cu lucrările realizate
în această perioadă, în 1963, își deschide la Piatra Neamț prima
expoziție personală. Doi ani mai tîrziu, după ce își termină stagiul
militar, devine colaborator al Fondului Plastic din Iași, unde expune,
în repetate rînduri, o serie de lucrări. Dorul de casă începuse însă
să îl apese, iar cîteva luni mai tîrziu se întoarce la Bacău, unde, în
1965, deschide o expoziție în aer liber în Parcul Central.
S-a despărțit de Uniunea Artiștilor Plastici pentru că n-avea
studii superioare
Prin 1969 reușește să obțină de la Consiliul Popular aprobarea
pentru un sediu al Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP).
„Primul sediu a existat pe fosta stradă Dobrogei. Nu am putut sta
acolo mai mult de un an. Au început lucrările de sistematizare a
orașului și a trebuit să părăsim acel imobil”, povestește Anton
Ciobanu. Cîteva luni mai tîrziu, în 1970, împreună cu Ion Burdujoc
și Petru Pinca, obține aprobarea pentru un alt sediu al Filialei, pe
strada Neagoe Vodă, acolo unde se află și astăzi atelierele de
creație ale Filialei Bacău a UAP. Mai tîrziu, s-au alăturat grupului
Ilie Boca și Gheorghe Velea. „Am amenajat cu mîinile mele sediul
actual de pe Neagoe Vodă. Am făcut în spatele atelierelor un cuptor
de ars lutul. Nu odată se întîmpla să mă prindă noaptea în atelier.
Aici și-au făcut practica și o grupă de studenți de la secția de
ceramică a Facultății de Arte Plastice din Cluj. Mulți dintre studenții
pe care i-am avut atunci ucenici au devenit mai apoi ceramiști de
mare valoare.
Lucrurile au fost frumoase și liniștite doar pentru o vreme. În cîțiva
ani a început să apară discordia. Principalul lucru care mi se
reproșa era că nu am studii superioare”, se destăinue Anton
Cobanu. Dacă acasă avea parte de tot felul de șicane din partea
colegilor de breaslă, lucrările sale prezentate în diverse expoziții din
tară și străinătate erau din ce în ce mai bine primite de public, iar
criticii se întreceau în cronici laudative. Marea popularitatea avea
să i-o aducă, însă, expoziția de ceramică utilitară și vase de ikebana
pe care o deschidea, în fiecare vară, în parcul Herăstrău. Parcul era
vizitat de mulți turiști străini care nu părăseau expoziția fără să își
cumpere măcar un obiect din cele expuse de ceramistul băcăuan.
Așa s-a ajuns ca despre tot ceea ce se întîmpla la Filiala Bacău a
UAP să se vorbească la Europa Liberă, iar în apărarea lui Ciobanu
să sară personalități ale lumii artistice românești.
Divorțul de UAP Bacău avea să se producă în vara anului 1973,
cînd lui Anton Ciobanu i se taie racordul la rețeaua de alimentare
cu gaz metan a cuptorului de ars, aflat în atelierul de pe Neagoe
Vodă. O vreme după acest episod, lucrează la Trustul de
Construcții ce aparținea, pe atunci, tot Consiliului Popular. „Se
primise atunci un ordin de la partid ca toate blocurile care se ridică
în orașe să poarte amprenta stilului popular. Atunci am făcut,
împreună cu alți cîțiva meșteri, primele pavaje din ceramică ce au
acoperit fațadele blocurilor. Și acum mai văd pe unele blocuri o
parte din pavajele de ceramică realizate de noi atunci”, spune,
cumva mîndru, Anton Ciobanu.
Lasă un răspuns