din interviul realizat de Marius Manta cu PS Episcop Ioachim Băcăuanul
Marius Manta: Ce legătură duhovnicească este între cunoaștere și trăire? Se poate mântui omul în ipostaza sa creatoare și prin elemente constitutive ale propriului univers imaginat?
PS Episcop Ioachim Băcăuanul: Timpul în care trăim, în special, este unul ce stă sub semnul cunoașterii, informația fiind cheia de boltă a devenirii umane în toată complexitatea manifestării sale. Totuși, aș putea spune că setea de cunoaștere ce dinamizează preocupările omului modern exploatează mai ales orizontalitatea înțelegerii sale, iar din această perspectivă el rămâne oarecum prizonierul propriului orizont, riscând alunecarea spre un umanism antropocentric. Din punctul meu de vedere, omul își depășește condiția doar prin accederea spre îndumnezeire, deci prin Hristos, Noul Adam. Toate ipostazele culturale ale omului în istorie, fie că vorbim de Homo erectus, de Homo faber, de Homo aestheticus sau Homo ludens își găsesc răspunsul ieșirii din orizontul mundanizant doar în Homo religiosus, care e un receptacol al cunoașterii revelate și deci poartă în sine toată informația evanghelică ce îl poate integra în Hristos. Astfel, hristocentrismul reprezintă soluția salvatoare a ieșirii din criza în care individualismul și toate nuanțele deiste contemporane l-au exilat pe om. O cunoaștere căreia îi lipsește latura mistică a metacunoașterii poate eșua lamentabil în pragmatism, utilitarism sau luciferism, iar perspectiva ei nu mai este una salvatoare, ci devastatoare. și într-adevăr, acesta ar putea fi rezultatul separării cunoașterii de exprimarea concretă a ei în actul trăirii cotidiene. Teologia patristică a exprimat întotdeauna soluția combinată a cunoașterii și trăirii, vorbind despre trăirea cunoscătoare sau despre înțelegerea experimentată a singurului adevăr care este „Logosul întrupat în istorie”, ca să folosesc expresia arhicunoscută a poetului Ioan Alexandru. Chiar în epoca circulației mirabolante a informației, omul spiritual modern e necesar să-și adapteze propriile capacități la singurul Adevăr ce este Același pentru toți și diferit pentru fiecare – și anume Hristos.
Marius Manta: Care este marea ispită a culturii? Ce momente/posturi îl pot conduce pe omul cult către ratarea țintei?
PS Episcop Ioachim Băcăuanul: Matricea autentică a culturii este cultul Bisericii. Să nu uităm că românul a început să silabisească ținând în mâini cărțile de cult în pridvorul Bisericii. Școala românească este de fapt prelungirea pridvorului Bisericii în spaţiul public. De aceea cele două instituţii emblematice pentru cultura românească nu se pot separa, sunt legat ontologic. În momentul desprinderii culturii de izvorul ei primordial, ea s-a umplut de vid, nemaifiind plină de ceea ce, de fapt, îi dădea sens existențial. În momentul actual, marea ispită a culturii este sincretismul ce încearcă, asemenea unui tăvălug, să uniformizeze și să anuleze etosul intrinsec fiecărei culturi în parte. Transferul cultural și interculturalitatea nu au întotdeauna un efect reconfortant. Noi ne naștem cu o identitate foarte bine definită, ce include nu doar caracteristicile somatice și apartenența familială, ci mai ales pe cele religioase și de neam. Așadar, între xenofobie și sincretism cultural, trebuie să alegem calea de mijloc, aureea mediocritas, a conservării tezaurului cultural moștenit în contextul dialogal intercultural modern. Astfel, mai ales pentru fiii duhovnicești ai neamului românesc aflați în spațiul european sau oriental în care-și desfășoară activitatea, există riscul asimilării culturale și al dizolvării adevăratelor valori naționale, cum ar fi familia, neamul, credința.
Lasă un răspuns