În 1979, când în Regatul Unit a fost numită premier Margaret Thatcher, puțini erau aceia care îi dădeau mari șanse să conducă țara în plină criză economică. Lipsită de orice urmă de populism, politica „Doamnei de Fier” (după cum au numit-o sovieticii) a rezistat doar prin sinceritate. Incapacitatea sa de a accepta compromisul în orice formă a făcut-o antipatică. A distrus mișcarea sindicală, a redus drastic cheltuielile sociale, a închis minele (i-a adus la disperare pe galezi), a închis fabricile (externalizând producția în Asia) și a privatizat aproape tot ce mai avea Regatul. Pe aceste măsuri s-a bazat strategia sa.
Atunci, în 1980, acțiunile sale au fost considerate novatoare și necesare pentru salvarea țării. Pe termen scurt, chiar așa s-au dovedit. Poate tocmai de aceea, Margaret Thatcher a avut, în secolul XX, cel mai lung mandat de premier al Regatului Unit. La începutul anilor ’90, când o nouă criză își arăta colții, guvernul său a căzut la o asumare a unei legi fiscale. Din acel moment s-a încheiat biografia politică a primei femei care a condus Partidul Conservator. Englezii nu au mai acceptat să treacă iarăși prin purgatoriul austerității totale cerute de Doamna de Fier.
„Doctrina Thatcher” i-a vrăjit pe mulți politicieni fără pregătire economică. România, abia ieșită din socialismul multilateral dezvoltat, a avut parte de câțiva epigoni ai acestei doamne. Primul a fost Victor Ciorbea. El a închis minele și a declarat falimentară cea mai mare parte a industriei naționale. După vreo patru – cinci ani, în fruntea țării a venit Traian Băsescu, admirat pentru fermitatea sa (idei puține și fixe!). Astăzi, el declară că Margaret Thatcher a fost modelul său politic. Sunt convins! La fel ca „maestra” lui, a distrus mișcarea sindicală, a trimis în șomaj sute de mii de oameni, a încercat să privatizeze resursele naturale (cuprul, aurul, mercurul etc.) și aproape că, la final de mandat, a scos din scena politică partidul pe care l-a condus până la compromitere. Succesul este deplin: a devenit la fel de antipatic pe cât a fost și Doamna de Fier…
Astăzi, moștenirea lăsată de Thatcher este controversată. În actuala criză, numeroși economiști spun că Anglia are mari probleme tocmai din cauză că nu mai deține o industrie competitivă și pentru că se bazează doar pe servicii. De altfel, centrul financiar al Londrei este principalul contributor la PIB-ul Regatului Unit. Prin măsurile de minimalizare a importanței Statului în economia națională, Thatcher a creat premisele dependenței industriale de care suferă Anglia în acest moment. În vreme de criză, o națiune nu poate trăi doar din tranzacții bancare și șmecherii financiare. Tot ce le-a mai rămas englezilor de la fosta „Doamnă de Fier” este euroscepticismul pe care aceasta nu l-a ascuns vreodată. Admiratoare a americanilor, a contribuit la răsturnarea comunismului. Visa la reînvierea Imperiului Britanic și la revenirea pe o poziție dominatoare în Europa. Nu a observat că resursele îi sunt limitate și că chiar ea a contribuit la reducerea lor. Probabil că multă vreme de-acum înainte se va scrie despre acțiunile sale politice și despre doctrina sa economică. Noi, românii, ar trebui să fim atenți la aceste dezbateri: cu o întârziere de 30 de ani, ni s-au aplicat aceleași măsuri. Efectele pot fi mult mai dure câtă vreme România nu-i Anglia…
Ștefan RADU
Daaaaa….alt articol contra lui Basescu. De aia e si vremea asta rece afara…din cauza lui. Ponta nu a facut nimic rau, Nastase la fel, Iliescu e ingeras. Totul a fost perfect pana a venit Basescu. Ne-a schimbat mentalitatea, ne-a invatat sa furam sa nu muncim…nenorocitul!!! Nastase si Tariceanu s-au chinuit mult cu noi sa fim asa cum trebuie!!!!! Offff ce ne facem noi cu presa aservita si f. subiectiva ????? Constituie cel mai mare pericol in tara asta.