– evenimentul reunește producători de utilaje din 12 țări europene, firme de asigurări și bănci, precum și fermieri
Ștefan POPA
La Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” s-a deschis vineri prima ediție a Târgului Internațional Agricol (TI-Agro) Bacău. Evenimentul este organizat de Depozitul de Utilaje Agricole Bacău, în parteneriat cu SC Centrul de Afaceri și Expozițional SA Bacău. La deschidere au participat reprezentanți ai instituțiilor cu profil agricol din Bacău, firme de asigurări cu oferte de pachete în domeniu, bănci care au prezentat ofertele de creditare pe acest segment, precum și 12 producători europeni de utilaje agricole. Nu au lipsit fermierii direct interesați de ofertă, cu toate că grosul lor era așteptat sâmbătă și duminică, deoarece mulți dintre ei profită de zilele calde pentru lucrările de primăvară.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut organizatorului, Florin Vrânceanu. „Aceasta este prima manifestare dintr-o serie ce vor avea loc în următorii ani, pentru că ne dorim ca acest târg să devină o tradiție”, a promis Florin Vrânceanu, mulțumindu-le totodată celor prezenți.
Vasile Aichimoaiei, directorul executiv al Camerei Agricole Județene Bacău, a vorbit despre importanța acestor evenimente și despre evoluția tehnică a utilajelor de pe vremea vechilor CAP-uri până în prezent. „Timp de mulți ani am încercat să ducem fermieri la Indagra, acum însă a venit Indagra la noi acasă. În județul Bacău avem agricultori și fermieri care fac agricultură performantă, care au nevoie de astfel de evenimente. Ușor, ușor, agricultura va ajunge acolo unde trebuie și deja se observă că terenurile pârloagă au dispărut. Cu siguranță acest târg va avea succesul scontat, iar femierii vor putea alege cele mai bune utilaje, cele mai bune oferte pentru afacerile lor”, a declarat Vasile Aichimoaiei.
Corneliu Pricope, directorul Centrului de Afaceri și Expoziții, a punctat rolul de partener pentru astfel de evenimente și nu numai pe care îl are CAEx Bacău. „Centrul de Afaceri este un partener pentru tot mediul privat din Bacău, Moldova, din întreaga țară și la nivel internațional. Încercăm să oferim standarde ridicate pentru târguri, expoziții, simpozioane, astfel încât să vă simțiți aici ca acasă. La începutul lunii octombrie vom organiza un eveniment similar, la care ne propunem să aducem parteneri din Germania, Republica Moldova și Maroc. Sperăm ca aceste demersuri să fie în avantajul agriculturii românești și a sănătății noastre”, a declarat Corneliu Pricope.
La deschiderea târgului au venit și primarul Romeo Stavarache, deputatul Ionel Palăr și viceprimarul Mihai Șuștac. Publicul, profesionist, dar și amator, va putea urmări pe viu, până duminică inclusiv, ultimele tehnologii în domeniu și va avea acces la prețuri de producător pentru acestea.
La eveniment participă firme renumite din domeniu: SaMasz, Metal Fach, Agromehanika Kranj, Jympa, Dominoni, MaterMacc, Meccanica Benassi, Contruzione Macchine Agricole, CeZeTe, Tehnos, Moldagrotehnica sau Chervona Zirka. Din ofertele promoționale nu vor lipsi nici celebrele mărci de tractoare Deutz-Fahr, New Holland, Case, AGT și Belarus.
Lasă un răspuns