Cu puțin timp înainte de miezul nopții, ca la un semnal neauzit, dar înțeles de toată suflarea, coloanele de creștini au început să șerpuiască spre sfânta biserică ce poartă hramul Sfântului Gheorghe, din Bacău. Cu toții erau animați de dorința de participa la emoționantul moment al Învierii Mântuitorul. Dimprejur lipseau vânzătorii ambulanți de candele și lumânări, speriați de jandarmii și polițiștii care vegheau ca nimeni și nimic să nu întineze sfințenia acestui moment.
Un sobor format din patru preoți au răspândit asupra mulțimii adunate simbolul nestins al mântuirii ce dăinuie peste milenii ca o speranță a tuturor. „Veniți de luați lumină!” a sunat maiestuos îndemnul sfânt prin care cu toții am înțeles gestul Mântuitorului. Clopotele anunțau îndelung Învierea Domnului Iisus Hristos, moment de care s-au bucurat parcă și porumbeii din brazii care înconjoară biserica. Luminile roșiatice ale candelelor, purtate deopotrivă de bogați și de săraci, s-au aprins trasformând zona din jurul bisericii într-o mare de lumini mișcătoare. Nelipsitul steag tricolor, însoțit de cel albastru al Uniunii Europene, sfâșiat într-un colț, flutura în adierea blândă a nopții. Un bătrânel dichisit, la patru ace, cu mustața îngustă, aranjată special pentru această noapte, părea topit de muzica slujbei ce se auzea mai clar ca niciodată în boxele din jurul locului unde slujeau preoții. La doi pași, un bărbat în tricou roșu s-a căznit minute în șir să mențină aprinsă micuța candelă topită pe margini de flacăra năstrușnică, apelând până la urmă la clasica lumânare din ceară cu însemnele Patriarhiei.
Alături, un copilaș de cel mult 2 ani își lăsase plictisit și aproape adormit capul pe umărul mamei. La etajul doi al blocului din apropiere pâlpâia o candelă în suport roșu, îndărătul căreia urmărea aproape nevăzută o siluetă ce părea să-mi spună că oasele îmbătrânite nu o mai ajută să coboare în mulțime. La ultimul nivel, un televizor lăsat aprins de stăpânii casei plecați în zor să aducă lumina sfântă. „De este cineva credincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos și luminat. De este cineva sluga înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă”, au fost cuvintele de învățătură ale lui Ioan Gură de Aur, care au încheiat prima parte a slujbei.
„Cu această ocazie, noi, sjujitorii dvs, la acest mare praznic, vă dorim dorim multă sănătate, bucurie și pace, și Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să intre în sufletele și în casele dvs.” a fost mesajul de Înviere al Preotului Paroh Vasile Radu. Hristos a înviat! (Florentin RADU)
Lasă un răspuns