Peneliștii vor alege președintele, între cinci și nouă vicepreședinți și între 15 și 19 membri pentru viitorul Birou Politic Județean. Vicepreședinții vor fi desemnați din rândul membrilor care au adunat cele mai multe voturi, iar secretarul partidului va fi apanajul președintelui.
Peneliștii băcăuani se pregătesc de alegeri. Duminică, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, aproape 1.000 de delegați din județ vor alege viitoarea conducere și noul Birou Politic Județean al Partidului Național Liberal (PNL) Bacău. „Delegații din județ vor alege viitorul președinte, între cinci și nouă vicepreședinți și între 15 și 19 membri în Biroul Politic Județean. Candidaturile se pot depune până cu 48 de ore înainte de alegeri”, a declarat Romeo Stavarache, președintele PNL Bacău și primarul municipiului Bacău.
Printre candidații liberali la funcțiile din partid se vor număra primarul Romeo Stavarache, cei cinci parlamentari liberali, primarul de Comănești, primari din județ cu rezultate foarte bune și avocatul Cristian Cojocaru. Secretarul partidului va fi desemnat conform statutului de președinte și acesta s-ar părea că va fi Claudiu Năstasă, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. „Filiala PNL Bacău este deja o echipă sudată, cu rezultate foarte bune și nu are rost să izbucnească nici un conflict, așa că vor fi alegeri liniștite. Eu voi candida la o funcție în Biroul Politic și, dacă voi obține numărul de voturi necesare, chiar pentru una de vicepreședinte”, a declarat Cristian Cojocaru. Senatorul Dragoș Luchian va candida pentru o funcție de vicepreședinte. „Voi candida ca vicepreședinte. Alegerile vor demonstra încă o dată dialogul, consensul, respectarea principiilor liberale din interiorul organizației județene a PNL Bacău”, a declarat Luchian.
Deputatul Ionel Palăr spune că este obișnuit să candideze și nu se va prevala de statutul partidului care spune că parlamentarii sunt membri de drept în Biroul Politic Județean. „Voi candida așa cum am făcut la nenumărate alegeri și nu aș accepta niciodată să fiu membru de drept. Logica unui politician este să candideze atât în fața electoratului, cât și în interiorul partidului” a declarat Palăr. Viorel Miron, primarul de Comănești, va candida ca să își mențină funcția de vicepreședinte. „Voi candida pentru aceeași funcție de vicepreședinte. Comăneștiul este una dintre organizațiile puternice liberale și aș fi îndreptățit să fiu reales. Comăneștiul a avut rezultate foarte bune la toate alegerile, locale, generale, prezidențiale, europarlamentare sau referendum”, a declarat Viorel Miron.
Statisticile arată că organizația județeană a PNL Bacău a fost mereu pe un trend ascendent în ultimii ani. Dacă înainte de alegerile din 2004, când PNL Bacău avea altă conducere, liberalii aveau în județ doar 12 primari, după ultimele alegeri din 2012, liberalii și-au adjudecat 32 de primării, acoperind ca număr de populație peste jumătate din județ.
Lasă un răspuns