– reuniune retrospectivă a proiectului Comenius Stranhece la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău u peste 30 de elevi și profesori din șapte țări sunt în vizită la colegiul băcăuan u beneficiile acestui parteneriat se vor vedea în anul școlar viitor, când patru elevi de la „Alecsandri” vor pleca cu bursă în Belgia și Franța
Ramona IONESCU
Timp de trei zile, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău are oaspeți de seamă, veniți din șase țări partenere în Proiectul Multilateral Comenius „Pe urmele moștenirii noastre culturale în Europa”. Delegațiile formate din elevi și profesori – 33 de participanți – sunt din șase școli din Europa, respectiv Institutul „G. Mazzini” Magione, Umbria -Italia, Campusul „Luis Giraud”, Carpentras – Franța, Seminarul Floreffe – Belgia, IES La Bisbal D’Emporda – Spania, Liceul din Perama, Creta – Grecia și Liceul Agricol din Isperih, Bulgaria. Împreună cu echipa română, străinii participă la a șaptea reuniune și ultima din cadrul Proiectului Multilateral Comenius „Sur les traces du notre heritage culturel en Europe” – STRANHECE, 2011 – 2013. „În cei doi ani de parteneriat internațional – declară prof. Lidia Blidariu, coordonatorul proiectului – elevii și profesorii din cele șapte școli europene au studiat personalitățile, tradițiile și culturile regionale. Cu toții au putut să călătorească «pe urmele moștenirii culturale» în Italia, Spania, Bulgaria, Franța, Grecia, Belgia și să trăiască experiențe complexe de viață, sociale și culturale”. Echipa Comenius de la Alecsandri a realizat în cei doi ani de proiect 39 de mobilități ale elevilor și profesorilor în școlile europene.
Burse pentru băcăuani, în țările străine
Prin legăturile create între școlile din proiect, cu liceul belgian de la Floreffe și cu liceul francez de la Carpentras, patru dintre elevii Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău vor beneficia de burse în anul școlar următor, în aceste școli. „Colegiul băcăuan va primi din toamnă, doi elevi de la Seminarul Floreffe – Belgia, spre a studia în limba română timp de trei luni, a declarat prof. Vasile Cautiș, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”. Până atunci, elevii și profesorii liceului băcăuan se ocupă de invitați, pregătindu-le acestora o serie de activități în școală, în județ și în regiunea extinsă „pe urmele geniului enescian și ale regalității”. În cele trei zile, străinii au programată o întâlnire cu primarul Romeo Stavarache, un tur al statuilor – personalități ale orașului și o activitate la Tescani, în Casa Memorială „George Enescu”. Programul celei de-a șaptea reuniuni a proiectului a fost prefațat de sărbătorirea Zilei Europei, prin vernisarea expoziției de artă naivă Ioan Măric – patrimoniu viu al Bacăului.
Lasă un răspuns