În România, în fiecare zi, cel puțin 12 pacienți aflați pe liste de așteptare pentru un organ vital mor pentru că nu au donator. Medicii de la marile centre din țară reclamă că foarte mulți potențiali donatori nu sunt comunicați în sistem, iar familiile nu sunt abordate. La Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău există un coordonator de transplant, dar care se află încă în faza de tatonare.
Cătălina CHIFU
Sunt trei luni de când la nivel național a fost demarată o amplă campanie de sprijinire a activității de transplant de organe, care își dorește să convingă familiile celor aflați în moarte cerebrală să accepte că nu se mai poate face nimic pentru cei dragi și să-și dea consimțământul pentru prelevarea de organe și salvarea altor vieți. În toate aceste luni, săptămână de săptămână, televiziunile au mediatizat efortul incontestabil al unor medici, cursa contracronometru a echipelor de transplant și bucuria suferinzilor care au primit, după ani buni de așteptare, organul care le salvează viața. „Organele unui tânăr decedat salvează șase vieți”, este doar unul din articolele de presă care au emoționat mii de cititori. Numai într-o zi, două mari centre de transplant din țară – București și Cluj – au făcut șapte transplanturi cu grefă solidă, ficat și rinichi, prelevate de la doi donatori în moarte cerebrală. Un ficat a fost împărțit astfel încât să salveze și un copil, și un adult. Exemplele pot continua – doi pacienți cu boli de rinichi au fost operați la Fundeni, iar transplantul renal le-a oferit o nouă șansă la o viață normală, după ani buni de dializă.
Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni a anunțat, cu ceva timp în urmă, realizarea transplantului hepatic cu numărul 400.
Niciunul dintre aceste organe vitale care au salvat sute de vieți nu vine de la donatori din Bacău. Toată această mobilizare de forțe nu se simte, din păcate, și la SJU. Cei doi medici – coordonatorul de transplant și un membru în comisia de transplant, desemnați de minister să joace cel mai dificil și delicat rol – de a le explica familiilor pacienților aflați în moarte cerebrală că nu mai pot fi salvați cei dragi și de a le sensibiliza și convinge că, în acest moment tragic, pot alege să ajute alți bolnavi – sunt încă în faza de tatonare. La SJU încă se mai vorbește de cursuri de perfecționare și nu e foarte clar dacă avem sau nu aparatura necesară pentru menținerea potențialului donator în anumiți parametri până la prelevarea organelor. „Din 15 ianuarie am fost desemnat coordonatorul de transplant din cadrul SJU – spune Iulian Direa, asistent șef la ATI.
La noi nu a fost nicio campanie pe această temă, se face la nivel național. S-a constituit o comisie din trei medici ATI și neurochirurgi care pune diagnosticul pacientului aflat în moarte cerebrală, după care încep procedurile de prelevare de organe. Se poartă discuții cu familia, iar în acest timp pacientul trebuie ținut în anumiți parametri astfel încât organele să fie viabile, apte pentru donare. În funcție de organele care se pot preleva, vin echipe regionale din Iași sau București. Noi suntem încă pioneri în acest domeniu. Nu au fost potențiali donatori, pacienți aflați în moarte cerebrală. Sunt țări care au o vechime în acest domeniu, noi suntem încă mult în urmă”.
Pacienți au fost, dar nu era comisie
Pacienți în moarte cerebrală au fost la SJU, singurul impediment care a făcut imposibilă prelevarea de organe a fost lipsa… comisiei de transplant. „Au fost cazuri, dar nu era comisia validată” – recunoaște dr. Valentin Tutunaru, medic ATI la SJU. Și conducerea SJU dă vina tot pe legislație. „S-a modificat legislația și acum se dă o mai mare importanță acestui subiect. Înainte nu erau regulile acestea de organizare, nu era atât de bine pusă la punct legislația, legătura cu pacientul și familia. În Bacău niciodată nu s-au prelevat organe, nu am avut un caz dus până la capăt. Dr. Valerica Ciobanu ținea legătura cu echipa de prelevare din Iași, dar nu au fost cazuri” – spune managerul SJU, Dan Stoica. Dr. Valerica Ciobanu, fost director medical la SJU, în prezent șef Secție Infecțioase Adulți, confirmă că Bacăul e codaș la prelevări de organe, dar nu pentru că nu ar fi fost pacienți în moarte cerebrală. „Au fost pacienți, dar au fost duși acasă. Familiile preferau să-i ia acasă decât să se complice să facă toate formalitățile să-i ridice de la morgă. Am avut un caz care era pregătit pentru prelevare, dar familia s-a răzgândit în ultima clipă” – își amintește dr. Ciobanu. Nici în privința aparaturii disponibile, reprezentanții SJU nu au ajuns la un consens. „Ne mai trebuie dotări, aparatură – monitoare și ventilatoare pentru menținerea în anumiți parametri a donatorului. Nu știu când se va reuși achiziționarea acestor aparate care costă foarte mult, sute de mii de euro” – arată dr. Tutunaru. Acesta e contrazis de managerul SJU, care susține că ar mai fi nevoie de ecografe și electroencefalografe care să urmărească starea pacienților aflați în moarte cerebrală, dar că aceasta nu e o problemă deoarece „se pot aduce din alte secții – de la Interne, Chirurgie, Cardiologie. Avem 30 de ecografe în spital. Nu e un aparat spectaculos” – explică Dan Stoica.
La Iași se poate
Luna trecută, o echipă de chirurgi de la Centrul de Transplant Iași, împreună cu specialiști de la Institutul Fundeni din București, a realizat o nouă intervenție de prelevare de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală. Au fost prelevați rinichii și corneele pacientului, aceasta fiind a treia prelevare de organe din acest an. Un rinichi a fost grefat unui pacient care se afla pe lista de așteptare a Centrului de Dializă și Transplant Renal Iași, iar al doilea a fost trimis la București.
Un donator pierdut, cinci bolnavi cu șanse de salvare ratate
Statisticile arată în cifre un adevăr dureros – în fiecare zi, cel puțin 12 pacienți aflați pe liste de așteptare mor pentru că nu au donator. Practic, orice potențial donator pierdut pentru că spitalele nu se implică în convingerea familiilor de a-și da consimțământul pentru prelevarea de organe înseamnă 5 bolnavi cu șanse de salvare ratate. La această dată, în România peste 400 de bolnavi așteaptă un transplant de ficat, 6.000 au nevoie de un rinichi și 60 – 70 de transplant de inimă și plămâni. Se estimează că în ultimul an au fost irosite în jur de 200 de șanse ca un pacient pentru care nu s-a mai putut face nimic să salveze alte vieți. Medicii de la marile centre din țară reclamă că foarte mulți potențiali donatori nu sunt comunicați în sistem, familiile nu sunt abordate și practic ei se pierd.
Lasă un răspuns