– prima instalație de cogenerare asigură combinatului 7,4 MWh – cu noua instalație, capacitatea se va dubla
Petru DONE
Societatea Chimcomplex Borzești a pus în aplicare proiectul „Instalație de cogenerare 2”, prin care va fi construită cea de a doua sa instalație de cogenerare de energie electrică și abur industrial. Proiectul are o valoare de aproape 64 de milioane de lei și este cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Economiei. Finanțarea se face prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, iar asistența nerambursabilă este de peste 23 de milioane de lei. Termenul de finalizare este fixat pentru 25 de luni, adică luna mai 2015.
Noua centrală de cogenerare va avea o capacitate de producție tot de 7,4 MWh, ca prima centrală pusă în funcțiune în combinat în anul 2008. Astfel, obiectivul noului proiect este creșterea eficienței energetice prin realizarea unei instalații de cogenerare cu un randament global de 87,59%.
Societatea Chimcomplex a garantat un împrumut de două milioane de dolari, acordat de Fondul Român pentru Eficiența Energiei (FREE), cu un teren de 1.671 mp și mijloace fixe care aparțin instalației de Cogenerare 1. FREE finanțează, în condiții comerciale, companiile din sectorul industrial și alți consumatori de energie pentru a le facilita adoptarea și folosirea tehnologiilor de utilizare eficientă a energiei. Chimcomplex a mai beneficiat de un credit, tot de două milioane de dolari de la FREE, în anul 2007, pentru instalația Cogenerare 1. Împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de cinci ani, cu o perioadă de grație de 12 luni.
Chimcomplex este cel mai mare consumator de energie electrică din Moldova, după combinatul siderurgic din Galați. Ponderea energiei electrice în costul produsului soda caustică pe care o fabrică este de 52%.
Pentru prima instalație de cogenerare, combinatul a primit, în noiembrie 2010, Premiul pentru “Cea mai mare investiție, cu cele mai mari economii de energie”, acordat la „Gala Decernării premiilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru Excelență în Eficiență Energetică.
Realizarea centralei de cogenerare, pe baza unor tehnologii de vîrf, comparabile cu cele utilizate în Uniunea Europeana, reduce prețul de achiziție la energie cu circa 40% față de prețul energiei achiziționate de pe piață.
Instalația de Cogenerare utilizează ca materie primă gazele naturale, având posibilitatea alimentării cu surplusul de hidrogen obținut în instalația proprie de electroliză a clorurii de sodiu, cu efect în eficientizarea globală a celor două instalații.
Primul proiect a beneficiat de fonduri UE-BERD. După un an și jumătate de exploatare, reprezentanții BERD au efectuat o analiză a încadrării instalației de cogenerare în parametrii de proiect, în urma căreia s-a demonstrat încă o dată că acest proiect a fost un succes și că s-a încadrat în conceptul „cogenerare de eficiență înaltă”.
Proiectul de Cogenerare de la Borzești era unicat pe plan mondial și se baza pe ideea originală a echipei de specialiști din combinat de a combina eficient o turbină de gaz cu un cazan de abur cu ardere suplimentară cu hidrogen.
Lasă un răspuns