Legea accesului la informații nu se ocupă doar de relația cetățean
sau firmă firmă – instituție publică, ci și de colaborarea dintre structurile media și angajații și șefii instituțiilor publice. Prevederile pentru această categorie sînt oarecum clare. Se spune exact ce trebuie să facă șeful unei instituții care se întîlnește cu presa, zilnic, săptămînal sau lunar, și ce obligații au ziariștii. Dacă la jurnaliști lucrurile sînt simple ca bună ziua, adică să meargă și să solicite anumite informații pentru a le prezenta cetățeanului care urmărește știrea TV, ascultă radioul sau citește ziarele, lucrurile se complică atunci cînd vine vorba despre șefi de instituții. Mulți continuă să-i trateze pe ziariști ca și cum ar veni să cerșească informații, alții refuză să o facă. Și din această perspectivă, Legea accesului la informații, chiar și cu lipsuri, este binevenită.
Orice instituție publică trebuie să aibă o persoană delegată pentru
relațiile cu mass media. Aceasta are obligația prin lege să furnizeze
ziariștilor, prompt și complet, orice informație de interes public care
privește activitatea acelei instituții sau autoritate publică pe care o
reprezintă. Asta, desigur, dacă ziaristul este acreditat din partea
unui ziar sau post de televiziune la instituția la care cere informații.
Reporterul care își depune acreditarea trebuie să fie acceptat în cel
mult două zile. Dacă pînă aici regula jocului a fost respectată de
ambele părți, jurnalistul merge și cere informația dorită. Instituția,
prin reprezentantul ei, trebuie să asigure accesul ziariștilor la activitățile și acțiunile de interes public. Cînd există o știre de interes larg și imediat, instituția trebuie să emită comunicate de presă sau să se organizeze conferințe de presă. Cam asta spune legea, însă, în realitate, în foarte multe instituții lucrurile stau cu totul altfel.
Deși legea există, unii șefi de instituții procedează ca și cum ea n-ar
fi în vigoare. Este suficient să amintim doar un exemplu foarte
recent, cînd un ziarist a încercat să obțină programul de audiențe
de la Garnizoana și Comenduirea Garnizoanei Bacău. Date cu
caracter util pentru unii cititori, care ar putea avea nevoie la un
moment dat de o audiență la șeful unei unități militare. Era, pînă la urmă, vorba de o informație banală. Sub diverse pretexte, informația ne-a fost refuzată. Și asta doar pentru că ofițerii responsabili de relația cu presa erau liberi în acea zi. Și exemplele de încălcare a legii accesului la informații în județul Bacău pot continua.
Unul dintre acestea se referă la momentele în care unii șefi de instituții anunță presa. Nu de puține ori s-a întîmplat ca telefoanele redacțiilor să sune necontenit cînd vreun ambasador sau un ministru au venit în județul nostru. În astfel de ocazii, presa este mereu chemată. Dar nu mai departe vinerea trecută, cînd a avut loc o întîlnire cu primarii care au probleme cu acordarea ajutoarele sociale, presa n-a mai fost anunțată, deși se discutau chestiuni importante pentru mii de cetățeni din județ. Aceste exemple s-au petrecut recent și le-am nominalizat deloc întîmplător, pentru că ambele s-au petrecut la Prefectură, instituție care s-a remarcat printr-o deschidere mare atunci cînd vine vorba despre presă. Nu același lucru se poate spune, de exemplu, despre Direcția Sanitar-Veterinară, unde opreliștile în accesul la informații pleacă chiar de la doctorul Florin Velisar, directorul instituției. Întrebat la începutul lunii ianuarie pentru o anchetă jurnalistică despre închiderea unei secții de la fabrica Prolabac, doctorul Velisar a negat acest fapt. După cîteva săptămîni, am descoperit că, de fapt, doctorul Velisar a mințit, pentru că DSV a dispus, în realitate, închiderea liniei de unt de la Prolabac. O tăinuire a informației la care textul de lege face referire. În aceeași zi cînd a apărut articolul incriminator, doctorul Velisar a organizat o conferință de presă, dar n-a pomenit absolut nimic despre cele relatate în ziarele locale.
Un lucru foarte important pomenit în Legea accesului la informație se referă la ziaristul care participă la un anumit eveniment. Fie că este invitat la o manifestare sau merge singur acolo, ziaristul nu este obligat să scrie. Acest aspect ar trebui reținut de ambele părți, în special de șefii unor instituții, care au îndrăzneala să le reproșeze ziariștilor pe holurile unor instituții că „ai fost și n-ai scris un rînd”. Sau, și mai rău, să sune și să strige isterizați că nu au fost prezentați sau că s-a scris despre ei altfel decît și-ar fi dorit. Rămîne la latitudinea jurnalistului și a șefilor organismelor media dacă acea informație merită sau nu publicată.
Noi v-am relatat cîteva dintre întîmplările, deloc puține, prin care am trecut noi, ziariștii, după apariția Legii accesului la informații, dar așteptăm să ne țineți la curent cu întîmplările prin care treceți dumneavoastră, atunci cînd aveți nevoie să obțineți o informație de la o instituție publică.
Nu șefii instituțiilor decid care ziariști le trec pragul
Ziariștii au dreptul să meargă la un eveniment și să relateze ceea ce au văzut sau au auzit acolo. De cele mai multe ori, articolele scrise de unii ziariști nu sînt pe placul șefilor de instituții. Asta nu înseamnă însă că aceștia au dreptul să ridice acreditarea jurnaliștilor incomozi. Legea spune că un director de instituție publică are dreptul să refuze sau să ridice acreditarea unui jurnalist doar pentru fapte care împiedică buna desfășurare a activității instituției, dar care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist. Cu alte cuvinte, cei obișnuiți să sune ori de cîte ori au fost criticați în ziar ar face bine să renunțe, pentru că nu ei hotărăsc ce redactor trimite un ziar la o instituție sau alta. Șefii instituției trebuie, mai curînd, să se ocupe de buna colaborare cu presa și să ofere informațiile solicitate. În plus, chiar dacă unui ziarist i s-a retras acreditarea pentru altceva decît ceea ce a scris, instituția care a luat măsura trebuie să acrediteze un alt jurnalist.
pe raster
Promisiune neonorată
Una dintre puținele ocazii în care s-a discutat despre Legea accesului la informații s-a consumat în luna decembrie a anului trecut. Atunci, la o masă rotundă cu această temă, prefectul Radu Cătălin Mardare s-a arătat foarte preocupat de relația cu mass media locală. El a promis că, în luna ianuarie, la prima ședință a Comisiei Consultative din 2003, le va vorbi primarilor despre Legea accesului la informații și le va cere acestora să o respecte. Ședința Comisiei Consultative a avut loc la termenul stabilit, prefectul Mardare a fost acolo, însă nu s-a pomenit nimic despre această importantă lege a democrației.
Lasă un răspuns