Mihai Buznea
Pasiunea românului pentru pomană, de oriunde și oricum ar veni ea, nu are limite. Important e să ți se dea. Pentru a obține dania, care la noi a devenit un fel de talent național cu blazon, inventează fel de fel de metode, procedee și justificări, agățîndu-se de orice deget care i se întinde, cu gesturi suverane, de către guvernanți. Mila publică a devenit un modus vivendi. Nu mai există morală, principii, rușine. În locul lor tronează, și fac carieră, lenea, minciuna, abuzul, nerușinarea. Orice prilej este vînat, exploatat, conform zicalei ridicată pe soclu de principiu: banii n-au miros! Calcule meschine legitimează năravul: o mie-n plus la mine înseamnă una-n minus la tine, cîștigul meu net e, așadar, de două ori mai mare. Casa plătește! Faceți jocurile!
Ultima găselniță e ajutorul pentru căldură. Afacere cu bătaie lungă, în fiecare iarnă cinci luni de zile, din noiembrie pînă-n martie, așadar bănoasă, cîteva milioane, dacă te pricepi să-ți croiești calea spre pușculița comunitară. Condiții? Ce-s alea? Să le respecte proștii, naivii, „legiștii”; șmecherii sar direct în ștatele de plată. Important e să-ți joci rolul cu convingere, să minți fără a-ți schimba culoarea feței. Impostori sînt peste tot, presa abundă de numele lor, un întreg aparat administrativ e pus în alertă pentru a-i descoperi cu scopul de a limita proporțile fenomenuilui. Nici Bacăul nu face excepție, avem și noi faliții noștri. Peste opt sute de familii au încercat să fenteze Primăria, prin declarații mincinoase, de aproape tot atîtea sute de milioane de lei, ceea ce ar însemna pentru întreaga iarnă, cam patru miliarde. Înmulțiți această cifră cu numărul județelor, plus municipiul București, și veți avea dimensiunea aproximativă a nerușinării. Fiindcă, s-a descoperit, săracii solicitanți nu sînt chiar atît de săraci precum pretind, ei trăiesc într-un confort dacă nu superior, cel puțin egal cu cel al concitatdinilor care încă-și văd lungul nasului și încă mai știu ce-i acela bun-simț, nerîvnind la ceea ce nu li se cuvine. I-am întrebat, pe cîțiva dintre cei care, cu nonșalanță, falsifică realitatea, expunîndu-se disprețului public, de ce se pretează la astfel de lucruri. Răspunsurile au fost cam în același ton: Rușine? Aiurea! Strică un ban în plus? Dacă-i fentez, se cheamă că am luat potul, dacă nu, tot ăla mi-s! Da’ cei care umflă datoriile la căldură de te crucești și n-au frică și rușine de nimic, nici măcar de Dumnezeu, unde și-au lăsat rușinea, la intrarea în oraș? Să fim serioși, arată-mi unul cinstit și-ți promit că-i plătesc și lui întreținerea…
Mai că sînt tentat să le dau dreptate, conform zicalei „gura păcătosului adevăr grăiește!”. Pînă la un punct, fiindcă, se știe, „cine-mparte, parte-și face!”, dar despre asta am mai vorbit (și tot nu s-a rezolvat nimic). Și cum „boala lungă-i sărăcia omului”, nărăviții în minciună prin declarații neadevărate au, tot acum, posibilitatea de a-și pune, din nou, talentul în valoare. Guvernul a mai venit cu o găselniță care dă apă la moară celor care consumă (energie termică) fără să plătească: scutirea de datorii a celor cu venituri foarte mici. Pe lîngă ei, sigur vor încerca, și unii chiar vor reuși, să se strecoare și indivizi prin ale căror buzunare tot se mai găsește cîte ceva. Atunci să vezi distracție!
Nici un sistem, oricît de riguros, nu este infailibil, vor spune unele voci. De acord cu ele, dar cînd măsurile cu pricina încearcă să cîrpească haina plină de găuri punînd petec peste petec, nu vom avea niciodată una nouă, ci doar mai plină de păcatele lăcomiei.
Lasă un răspuns