~4 min lectură 0 comentarii

Restanțele bancare ale băcăuanilor cresc, economiile scad

Redacția Ziarul de Bacău

econ.restante

– și volumul creditelor a dat înapoi, spune BNR

Petru DONE

Nivelul restanțelor la creditele bancare ale băcăuanilor au crescut, în luna aprilie. Creșterea a ajuns la aproape 16,5 milioane de lei, comparativ cu nivelul atins în luna martie, dar încă departe de recordul atins în septembrie 2012. Astfel, restanțele au ajuns la aproape 518,5 miloane de lei, față de aproape 502 milioane cu o lună înainte. Această situație se află în tandem cu o altă evoluție, care ține pasul lună de lună cu prima: a economiilor băcăuanilor în băncile comerciale.

Economiile au fost mai mici, la sfârșit de aprilie și au ajuns la numai 7,5 miliarde de lei, de asemenea aproape de un record al tuturor timpurilor înregistrat în luna septembrie 2012 – așa cum rezultă din situația făcută publică de Banca Națională a României (BNR).

Volumul total al creditelor solicitate băncilor a scăzut și el, dar la sfârșitul lunii aprilie a rămas tot pe aproape de 4 miliarde de lei, mai mic însă cu aproape 68 de milioane de lei față de luna martie. Băcăuanii au solicitat băncilor credite în lei de peste 2 miliarde de lei, iar în valută la echivalentul a 1,8 miliarde de lei.

În schimb, disponibilitățile la vedere, depozitele pe termen și depozitele rambursabile după notificare și altele sunt în valoare de aproape 7,45 de miliarde de lei. Cel mai mare volum al creditelor, fie în lei, fie în valută, este cel al creditelor curente, aflate în preluare sau rambursare. Creditele restante rămân, în continuare, mai mici decît economiile, dar de 13,75 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adică față de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înțeles că rezidenții au cel mai mare volum de credite, de peste 1,80 de miliarde de lei, pe când nerezidenții stau sub 1,80 de milioane de lei.

Problema cea mare rămân, în continuare, și pe piața băcăuană, creditele pentru consum ale populației, de aproape 450 de milioane de lei în ambele tipuri de valută, în timp ce pentru locuințe s-au cerut numai 459 de milioane de lei, iar pentru alte scopuri doar 7 milioane (în scădere față de luna martie). Cel mai mare volum de credite apare, însă, în contul agenților economici, adică peste 887 de milioane de lei, în moneda națională sau echivalentul în valute.

La capitolul disponibilități, putem vorbi de economii importante și în cazul firmelor și al instituțiilor. Acestea aveau în cont depozite în valoare de peste 83,5 milioane de lei, în scădere față de luna martiee. Populația deține, însă, ponderea, ca de obicei, la sfârșitul lunii ianuarie suma fiind de peste 853 de milioane de lei (în ușoară scădere).
La nivel național, restanțele la credite ale firmelor și gospodăriilor au ajuns la 31 de miliarde de lei în aprilie, în creștere cu 30% față de nivelul de 24 de miliarde de lei în aprilie 2012.

Soldul creditelor a scăzut de la 227 la 222 de miliarde de lei în acest interval. Restanțele se referă doar la principalul datorat – suma efectiv împrumutată și nereturnată – și nu și la dobânzile și comisioanele aferente creditului, înregistrate de la prima zi de întârziere la plată. Cel mai mare procent al restanțelor în total credite este înregistrat în județul Vâlcea: 29%. În aprilie erau înregistrate restanțe de 850 de milioane de lei, față de un nivel al creditelor de 2,9 miliarde de lei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.