– Consiliul Județean a achiziționat servicii juridice pentru contractul de asistență cu BERD – deși au făcut scandal la proiectul similar ce viza Aeroportul Bacău, unde se dorea achiziționarea serviciilor unui avocat român, aleșii județeni nu au zis nimic când s-a decis achiziționarea serviciilor unor experți juridici din Londra
Claudiu TĂNĂSESCU
Consilierii județeni au aprobat, la ultima ședință, achiziționarea de servicii juridice și pentru contractul de asistență pentru proiectul ce a fost semnat de municipiul Bacău, județul Bacău, Compania Regională de Apă Bacău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Pe 15 iulie s-a semnat la Londra acest contract, prin care s-a dorit obținerea unui credit necesar investițiilor în apă din județul și municipiul Bacău.
Banii sunt folosiți la cofinanțarea proiectului european deja atras. În contractul de asistență se prevede că „județul, în termen de 30 de zile, de la data încheiereii contractului, dar nu mai târziu de data primei trageri, va desemna, numi și împuternici în mod irevocabil, un agent pentru procese, acceptabil pentru BERD, cu sediul la Londra, Anglia, să acționeze ca agentul să autorizat să primească notificările cu privire la procese și la orice alte citații cu privire la procesele din Anglia privind orice acțiune în instanță sau acte de procedură introduse de BERD cu privire la acest contract”. Deși este vorba de achiziționarea unui seviciu juridic, de data acesta la Londra, agreat de BERD, consilierii județeni nu au întrebat nici măcar o secundă care va fi suma pusă în joc. Proiectul s-a votat fără discuții, deși pe aceeași ordine de zi a fost un proiect asemănător, cel ce viza achiziționarea de servicii juridice la Aeroportul Bacău.
La acesta din urma era vorba de un avocat, din țară, care să reprezinte Aeorportul în fața concesionarului, dacă se va ajunge la rezilierea contractului cu Blue Aero în instanță. Consilierii județeni au făcut scandal în acest caz, mai ales în ședințele de comisii și, deși a fost vorba de două spețe asemănătoare, aleșii au votat în unanimitate proiectul ce viza BERD-ul.
Lasă un răspuns