Un consilier local din Oneşti, Alexandru Cristea, a iniţiat un proiect adresat studenţilor de la Facultăţile de Administraţie Publică, Drept, Comunicare şi Ştiinţe Politice denumit „Stagiu de practică la Consiliul Local Oneşti“. Acesta se derulează începând cu 15 iulie până pe 15 septembrie 2013.
Consilierul, aflat la primul mandat, s-a gândit să creeeze o echipă de tineri care să înveţe ce înseamnă administraţie publică. „În primul rând, îmi doresc să îi ajut să se implice în societate, să le arăt metodele prin care ei pot influenţa deciziile publice locale şi, de asemenea, consider că o astfel de experienţă îi va ajuta să înţeleagă rolul administraţiei publice şi a mediului politic în viaţa lor – a declarat consilierul Alexandru Cristea. Nu în ultimul rând, ei mă vor ajuta să finalizez proiectele pe care le am în lista de aşteptare“.
Luând in calcul faptul că orice angajator cere o minimă experienţă atunci când cineva aplică pentru un post, este o iniţiativă benefică studenţilor, care revin în Oneşti pe perioada verii şi pot desfăşura această activitate. Sistemul de învățământ universitar este deficitar privitor la acest aspect și nu oferă, de cele mai multe ori, posibilitatea de a efectua un astfel de stagiu de practică în domeniul studiat. Cu toate acestea, consilierul Cristea s-a arătat surprins deoarece a primit doar cinci aplicații, din care a selectat trei. Are însă speranța că interesul studenților va crește în etapa următoare.
Adina PELIN
georg a zis
STUDINTI