Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a finalizat, aseară, prima rundă a concursului pentru ocuparea posturilor de directori. Candidații intrați, ieri, în concurs au fost examinați de două comisii conduse de către cei doi inspectori generali adjuncți, Ana Marchiș și Livia Sibișteanu. Pînă la închiderea ediției, cea de-a doua ne-a confirmat că, în ceea ce privește unitățile de învățămînt din municipiul Bacău, nu au existat candidați picați pe motiv de neîntrunire a punctajului minim. Singura situație ceva mai deosebită s-a înregistrat în cazul Liceului Economic, unde profesorul Ion Stan nu s-a prezentat, ceea i-a permis profesorului Ovidiu Cojocaru să cîștige fără probleme întrecerea pentru fotoliul de director al școlii în cauză. Altfel, începînd de ieri, sînt directori cu patalama la mînă educatoarea Linica Tapalagă – Grădinița nr. 8, profesorul Costică Vieru – Școala profesională de prestări servicii, profesoara Nicoleta Neagu – Școala nr. 10, educatoarele Maria Tănasă șio Georgeta Pascaru – Grădinița nr. 31, respectiv Grădinița „Florița”, profesorul Clement Florescu – Școala „George Bacovia”, educatoarele Florentina Mănăilă și Mioara Monoranu – Grădinița nr. 41, respectiv Grădinița nr. 9, Mioara Voicu – Grădinița nr. 2, profesoara Domnica Hodea – Școala nr. 1 și profesorul Mircea Larger – Grupul Școlar de Chimie. Concursul de directori continuă astăzi. (E.C.)
Lasă un răspuns