Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași a organizat, ieri, 26 august, prima rundă de examinare a salariaților din cele șase administrații fiscale județene care au primit preaviz pentru disponibilizare. Din județul Bacău, la examen s-au prezentat 56 dintre cei 86 de inspectori și lucrători disponibilizați din Administrația Județeană a Finanțelor Publice. „Este vorba numai de cei care au optat pentru posturi pe care concurează cel puțin doi candidați – ne-a informat liderul sindicatului finanților băcăuani, Iulian Cerbu. Practic, au rămas disputate 26 de posturi, din cele 46 inițial, și avem situații în sunt și câte șase candidați pe două locuri, câte doi, trei sau patru pe un loc sau și câte șapte pe patru locuri. Dar sunt și câțiva care nu au avut deloc opțiuni, care nu au găsit posturi, la contabilitate doi, alți doi la administrativ și așa mai departe. Ei nu au avut ce să aleagă. La noi am înregistrat și vreo trei cazuri în care salariații au optat pentru a se pensiona anticipat. Sunt, însă, promisiuni că s-ar mai face o redistribuire de posturi, dar sunt numai promisiuni.”
Dacă ieri candidații au susținut proba scrisă a examenului, joi, 29 august, va fi a doua examinare, sub forma unui interviu, iar la sfârșirul acestei săptămâni se așteaptă rezultatele.
Lista posturilor vacante publicată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cuprinde posturi de la îngrijitor la dactilograf, secretară, șef de birou sau șef serviciu. La nivelul Direcției Regionale Iași au fost preavizați 708 salariați. Deși de la nivel național s-au primit asigurări că salariații preavizați vor putea opta pentru locurile vacante din noua structură, o parte dintre angajați tot vor rămâne fără loc de muncă.
Reorganizarea este primul test al capacităţii reale de descentralizare a României. Ea aduce județului Bacău o structură instituțională formată din numai cinci unități teritoriale, toate aflate în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași. Toate cele 93 de localități ale județului au fost arondate celor cinci unități teritoriale, în funcție de zonele în care se află. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău lucrează, astfel, cu Serviciul Fiscal Municipal Bacău, Serviciul Fiscal Municipal Onești, Serviciul Fiscal Orășenesc Buhuși, Serviciul Fiscal Municipal Moinești și Biroul Fiscal Comunal Podu Turcului.
Doar direcțiile regionale sunt instituții publice cu personalitate juridică și au fost înființate prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții județene ale finanțelor publice din aria de competență.
Petru DONE
Lasă un răspuns