Săptămâna trecută, crema Partidului Mișcarea Populară a venit în Bacău să ne arate că ei sunt un altfel de partid. Printre altele, l-au miruit și pe deputatul Valerian Vreme în partid, căuruia i-au acordat distincția de președinte interimar.
Au organizat și o conferință de presă în care să demonstreze de ce sunt altfel față de partidele politice născute după revoluția din decembrie. Ce a ieșit? Păi aceeași aroganță, aceeași conduită de politicieni – cum că noi suntem deștepți, iar voi niște proști care trebuie să ne votați, dar vă dam șansa ca o oră pe zi să vă simțiți cetățeni cu spirit civic. Dar vă credem așa de proști că nu vă mai dăm nici măcar zahărul sau uleiul PSD-ului. Distinșii domni Tomac și Baconschi au vorbit frumos despre democrație, desprinsă parcă din analizele lui Sartori.
Mai în glumă, mai în serios am aflat cu stupoare că senatorul Vasile Nistor le-a făcut și structura organizatorică: adică acea consultare a maselor de partid când vine vorba de stabilirea candidatului ideal, cu o notoritate foarte mare. Mă îndoiesc sincer că alegerile vor fi democratice! Mai mult, domnul Eugen Tomac, având grijă să puncteze din cinci în cinci minute că „suntem un altfel de partid” s-a lansat într-o sarabandă de promisiuni electorale și de racolări de cadre, de parcă atunci s-a dat startul campaniei. Aceeași meschinărie politică a iești pe gura lui Baconschi. Distinsul fost ministru a început să povestească despre racolarea cadrelor PMP-iste. Criterii de performanță, notorietate, caractere puternice, curate, fără dalmațieni, fără nepotisme! Cum, nepotisme? Păi tocmai l-au racolat în PMP pe Valerian Vreme, la aceeași masă cu ei, cel care a fost în mijlocul unuia dintre cele mai mari scandalui din țară tocmai pentru angajări în cabinetul de la Ministerul Comunicațiilor pe criterii de nepotism, rude de miniștri, prieteni etc. Cireașa de pe tort a oferit-o fosta tenismenă Runxandra Dragomir.
După ce colegii ei au încercat să se vorberască cât mai puțin de rolul președintelui Băsescu în Mișcare, președintele femeilor populare a pus punctul pe „i” anunțând că rolul partidului nu este altul decât să sprijine proiectele președintelui țării.
Valerian Vreme a ajuns responsabilul Mișăcării pentru organizarea filialelor în Moldova. Tare mă tem însă că îmi va fi gura aurită și deputatul de Onești va munci ca o furnicuță pentru Udrea, Băsescu și compania, iar la final, când se vor constitui organizațiile, un alt berbant al politicii băcăuane, acum consilier prezindențial, se va așeza la conducerea PMP Bacău precum cloșca pe ouă, marginalizându-i pe cei care au trudit ca furnicile. Că are experiență de când a pus și PDL-ul pe chituci.
Lasă un răspuns