Un caz incredibil pune sub semnul întrebării, și nu pentru prima dată, modul în care Parchetul anchetează cauzele penale și superficialitatea de care dau dovadă unii magistrați când judecă dosarele. Un bărbat din județul Bacău, cercetat pentru omor, a stat în arest preventiv un an și opt luni, după care a fost eliberat de Tribunal. În lipsa probelor, instanța l-a și achitat de altfel, hotărâre menținută și de Curtea de Apel. Dosarul controversat a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiției, care a anulat achitarea și a dispus rejudecarea dosarului. Bărbatul a fost achitat pentru a doua oară de instanțele din Bacău, dar nici de această dată ICCJ nu a fost mulțumită. Ca într-un joc de ping-pong, dosarul ajunge pentru a treia oară pe mâinile judecătorilor din Bacău. Tribunalul îl achită din nou, Curtea de Apel își schimbă radical poziția și dă o sentință halucinantă: 12 ani de închisoare!
Cătălina CHIFU
De opt ani, Valentin Bulai, din Faraoani, își petrece timpul mai mult prin instanță, iar toți banii s-au dus pe avocați. Mai grav este că un an și opt luni a stat în arest pentru o crimă al cărui autor, cel mai probabil, nu este el. Erorile și lacunele din ancheta procurorilor au fost sesizate de Tribunalul Bacău mult prea târziu, iar arestarea preventivă extrem de lungă s-a dovedit inutilă și nejustificată.
Valentin Bulai, de 45 de ani, a fost arestat în 2005 sub acuzația de omor. Un bărbat în jur de 50 de ani a fost găsită ștrangulat, iar anchetatorii au constatat că, înainte de fi ucis, acesta a avut contact sexual cu un bărbat. Valentin Bulai a fost arestat la două zile după crimă, iar în primă fază ar fi recunoscut fapta. La scurt timp, el a acuzat că a fost constrâns de procurori și a dat declarația sub presiuni și amenințări. În lipsa declarației de recunoaștere, întregul dosar de urmărire a început să se clatine. Nicio probă nu-l indica pe Valentin Bulai drept autorul crimei. Mai mult decât atât, procurorul de caz nu a cerut medicului legist să treacă în raportul de necropsie un element extrem de important – ora decesului. În aceste condiții, ancheta s-a făcut pe bâjbâite, iar la dosar au rămas doar supoziții și scenarii ale crimei. Bărbatul acuzat de omor a fost ținut însă după gratii. Chiar și după ce polițiștii au intrat în posesia unui bilet de adio lăsat de un alt bărbat din comună – Mihai Poloțcu – vecin cu victima, care s-a sinucis la scurt timp după crimă. Acesta recunoștea în bilet că el l-a ucis pe bărbat, și nu Valentin Bulai, și cerea să fie dus biletul la Tribunal. Nici de această dată Bulai nu a fost eliberat. Biletul de adio era scris de mână, iar anchetatorii nu au găsit niciun alt act scris de sinucigaș pentru a putea face expertiza grafologică.
Ping-pong cu dosarul
După un an și opt luni de arest, Valentin Bulai a fost eliberat. La dosar s-a depus expertiza care arăta că niciuna din urmele de la locul crimei nu conținea ADN-ul lui Bulai. În lipsa oricăror probe, Tribunalul l-a achitat pe bărbat, sentință menținută și la Curtea de Apel. Calvarul prin care a trecut Valentin Bulai nu s-a sfârșit însă.
Dosarul a trezit suspiciuni la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nebunia a reînceput. Sentința a fost anulată, iar dosarul a fost trimis înapoi în Bacău, spre rejudecare. ICCJ a trasat instanței sarcina să dezhumeze victima, să ia din nou probe ADN (pentru că nu se stabilise ale cui sunt probele de la locul crimei) și să reaudieze martorii. Expertiza ADN a arătat că toate probele erau ale victimei. Prin urmare, Valentin Bulai a fost din nou achitat și de Tribunal și de Curtea de Apel.
Dosarul a ajuns pentru a doua oară la ICCJ, dar nici de această dată instanța nu a fost mulțumită. Sentința s-a casat din nou, iar dosarul trimis spre rejudecare. Pentru a treia oară, magistrații din Bacău au avut de judecat soarta lui Valentin Bulai. Tribunalul a rămas constant și, în lipsa probelor, l-a achitat pe bărbat.
La Curtea de Apel s-a întâmplat cel mai ciudat lucru. Cei doi judecători din complet nu s-au înțeles asupra soluției. Astfel, s-a făcut complet de divergență, adică a intrat în complet al treilea judecător și s-a reluat audierea martorilor. Deși niciunul nu a dat declarații împotriva lui Bulai, sentința dată de Curtea de Apel e cel puțin halucinantă: 12 ani de închisoare. Toți cei trei judecători (inclusiv cel care inițial mergea pe achitare) au fost de acord să-l condamne pe Valentin Bulai.
„Sunt cel puțin curioase hotărârile Înaltei Curți cu privire la rejudecare”
În această vară, dosarul a ajuns din nou la ICCJ, care judecă acum recursul. Pentru a treia oară. Instanța a decis să nu mai trimită dosarul la Bacău spre rejudecare, ci să facă ce era firesc de prima dată – să păstreze cauza și să o judece pe fond. În septembrie este un nou termen la care vor fi audiați, la București, toți martorii care s-au întâlnit cu victima înainte de crimă.
Gigi Candet, avocatul lui Valentin Bulai, reclamă încă o dată lipsa de probe din dosar. „Probele administrate în această cauză, în mod clar, nu demonstrează nemijlocit vinovăția acestui om – spune avocatul Gigi Candet. Nu există nicio dovadă cu privire la ora decesului, niciun martor care să fi asistat la omor sau care să-l fi văzut pe Valentin în apropierea victimei, în acea seară. Eu cred că instanțele trebuie să aibă puterea pe de o parte de a sancționa un probatoriu deficitar administrat de Parchet, iar pe de altă parte de a achita un om împotriva căruia nu există nicio probă cu privire la infracțiunea de care este acuzat. În același timp, sunt cel puțin curioase hotărârile Înaltei Curți cu privire la rejudecare, mai ales cea de-a doua, întrucât dacă s-a reluat un al doilea ciclu de judecată și instanțele de rang local au pronunțat aceeași hotărâre de achitare, a doua oară Înalta Curte trebuia să păstreze cauza spre judecare și să o soluționeze pe fond, nu să o trimită spre rejudecare. Acest om, dacă va fi achitat, are toate șansele să câștige la CEDO pentru perioada de un an și opt luni cât a stat în arest preventiv”.
ionica a zis
Bravo Ziarul de Bacau. Acum dati si sentinte de parca ati avea la dispozitie probatoriul.
Cred ca si dl ziarist are o pregatire de procuror sau judecator.
Cit despre avocat, el a avut posibilitatea sa se manifeste in instanta. Oricum el este platit sa faca orice, sa minta si sa-si scape toti infractorii pe care ii apara.