Președintele Chivorchian acuză AFAN

Redacția Ziarul de Bacău

„Respect AFAN-ul și chiar îl susțin pentru ceea ce face. Nu sînt însă de acord însă ca respectivul for să apere un jucător care își revendică niște drepturi care nu i se cuvin”, a spus președintele băcăuan, jucătorul la care s-a referit fiind Daniel Iftodi, component al echipei băcăuane în urmă cu un an de zile. Iftodi a depus o plîngere la AFAN prin care solicită o sumă de bani pe care clubul băcăuan nu i-ar fi achitat-o, conform contractului de joc. În campionatul precedent, Daniel Iftodi a fost penalizat, conform Regulamentului de Ordine Interioară dar și ale clauzelor din contract, cu jumătate din suma contractului său, drept urmare a comportamentului său neadecvat, atît în teren, cît și în afara lui. După un an de zile, Iftodi revendică acei bani, însă președintele Chivorchian este de altă părere: „Iftodi? Pe unde a mai umblat în ultimul an, că eu nu am mai auzit de el. Ce bani să-i mai dăm. A fost sancționat, alături de alți fotbaliști, conform ROI pe care l-a citit cînd a semnat pentru FCM Bacău. Mai mult, atît lui, cît și celorlalți fotbaliști le-am mai dat o șansă, dar nu au profitat de ea. Dacă ar fi încheiat campionatul pe locul 5, și-ar fi luat toți banii”, spune Chivorchian. FCM Bacău a încheiat sezonul precedent pe poziția a 6-a.

Florin Prunea, vicepreședintele AFAN, ne-a declarat că nu cunoaște cazul Iftodi, însă dacă fotbalistul are dreptate problemele lui vor fi dezbătute de către sindicatul fotbaliștilor. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.