~2 min lectură 0 comentarii

Regiunea Nord-Est, promovată la Open Days 2013

Redacția Ziarul de Bacău

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est va organiza, în perioada 8 – 9 octombrie, sub egida OPEN DAYS 2013 – a 11-a Săptămână Europeană a Regiunilor și Orașelor (7 – 10 octombrie), o serie de manifestări la Bruxelles, dedicate promovării investițiilor finanțate prin Programul Operațional Regional – REGIO.

econ.regio

Astfel, va fi organizată Expozitia „Regiunile Nord-Est (România) și Andalucía (Spania) – Impactul investițiilor europene asupra dezvoltării urbane sustenabile”, pe 8 octombrie, la sediul Biroului ADR Nord-Est din Bruxelles, grație unei aplicații depusă de ADR Nord-Est și selectată de organizatorii OPEN DAYS. În expoziție vor fi promovate imagini ale investițiilor realizate prin intermediul proiectelor REGIO din Regiunea Nord-Est, care surprind beneficiile finanțărilor obținute asupra cresterii atractivității și competitivității acestei regiuni.

De asemenea, va avea loc conferința „Regio – un program de succes pentru dezvoltarea urbană”, organizată la inițiativa ADR Nord-Est în calitate de Organism Intermediar pentru Regio 2007 – 2013, pe 9 octombrie. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Comisiei Europene – Direcția Generală Regio, ai Comitetului Regiunilor și ai Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, europarlamentari, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alături de reprezentanții Regiunii Nord-Est, care vor avea posibilitatea să analizeze rezultatele implementării primului exercițiu de programare în Regiunea Nord-Est și să dezbată perspectivele pentru perioada 2014 – 2020. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.