Dosarul Elenei Luca, femeia diagnosticată cu cancer laringian care a deschis acțiune împotriva Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău pentru decontarea cheltuielilor cu tratamentul în străinătate, a fost repus pe rol. Recent, Curtea de Apel a judecat primul termen după mai bine de un an de la declararea recursului, perioadă în care dosarul a fost suspendat. Instanța a decis anul trecut să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), căreia i-a adresat mai multe întrebări preliminare.
Cătălina CHIFU
Reamintim că Elena Luca a decis, în decembrie 2009, să dea în judecată CAS Bacău. Femeia a fost diagnosticată, în 2008, cu cancer laringian, iar starea avansată a bolii și disperarea de a-și salva viața au impus plecarea de urgență la o clinică din Viena, înainte ca CAS să-i elibereze formularul E112, în baza căruia se decontează cheltuielile cu intervențiile și tratamentul în străinătate. Elena Luca a împrumut bani pentru a-și plăti serviciile medicale primite în Viena, cu speranța că la întoarcere i se vor deconta cheltuielile. Salvată de medicii din Viena, femeia care a învins moartea a fost nevoită să ducă un adevărat război cu autoritățile din sănătate și cu birocrația. CAS Bacău a refuzat să-i deconteze integral cheltuielile cu tratamentul în străinătate. Reprezentanții CAS Bacău au motivat că Elena Luca nu avea formularul E112 și și-a plătit singură serviciile medicale în străinătate, deși „rambursarea contravalorii serviciilor medicale în baza unui formular E112 se face conform prevederilor legale, direct între instituțiile celor două state, fără a se achita de către pacient nici un serviciu medical acordat”. Legea, făcută parcă împotriva pacienților, prevede, paradoxal, că se poate elibera formularul E112 și după plecarea la tratament, în caz de forță majoră, dar nu și în situația în care pacientul își plătește singur tratamentul!
Ca atare, Tribunalul Bacău a dat câștig de cauză CAS Bacău, judecând dosarul după o lege strâmbă care îi lasă pe bolnavii de cancer să moară în așteptarea unei aprobări și a formularului E112.
Curtea de Apel însă a considerat că legea este ambiguă și lasă loc de interpretări, de cele mai multe ori în defavoarea pacientului. Din acest motiv, instanța a apelat la o procedură mai rar folosită și, în mod excepțional, a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg și a cerut clarificări privind dreptul european. Au fost adresate CJUE mai multe întrebări preliminare și s-a suspendat acțiunea de recurs. În iulie 2013 a ajuns răspunsul CJUE care, de principiu, îi dă dreptate Elenei Luca.
În hotărârea instanței europene se spune clar că rambursarea banilor nu trebuie condiționată de o aprobare, dacă se dovedește urgența plecării.
La ultimul termen de la Curtea de Apel, când s-a hotărât repunerea pe rol a dosarului, nu a fost prezent niciun reprezentant al CAS Bacău. Astfel, instanța a stabilit ca recursul să se judece pe 14 octombrie, termen la care se va analiza răspunsul CJUE și în ce măsură poate fi luat în calcul.
hchg a zis
daca nu pleca murea, cum sa nu-i dea dreptate si cati nu sunt la fel ca dansa dar nu au bani sa se lupte cu jigodiile astea