Economcoop Bacău a intrat în sistemul Western Union

Redacția Ziarul de Bacău

Serviciile western union sînt disponibile acum și la Economcoop Bacău. „Deschiderea unui ghișeu pentru serviciile de transfer de valori din străinătarte – am aflat de la prerședintele cooperativei de credit, Stelian Bejan – este o premieră în sistemul nostru. cei care apelează la el pot primi sume de bani care automat se transformă în lei și scutește primitorii de două tranzacții de schimbare a monedei, din euro sau dolari în lei, deci și de riscul de pierdere prin cursul valutar nefavorabil”. Serviciul este accesibil în orașele Bacău și Buhuși, dar și în comunele tescani, Livezi și Pîrjol.
Sistemul de transfer a devenit familiar băcăuanilor mai ales în ultimii doi-trei ani, după ce băncile din județ le-au demonstrat cît de simplu este să te prezinți la un ghișeu, să spui un număr de referință și să dai datele exacte ale expeditorului și, în cîteva minute, să încasezi valuta trimisă pe numele tău. La un asemenea serviciu apelează acum și persoanele mai în vîrstă sau care n-au mai călcat vreodată înr-o bancă, pentru că au în străinătate copii sau rude de la care primesc periodic cîteva sute de dolari sau euro. Numărul celor care trec lunar pragul băncilor pentru acest sericiu a crescut în ultimii ani de circa cinci ori. Toți știu că este cea mai rapidă și comodă modalitate de a primi banii din străinătate. Sistemul de transfer s-a extins treptat, astfel încît, acum aproape toate băncile din Bacău îl pun la dispoziție. Comisioanele plătite de clienți sînt frumușele, dar merită. Piața nu este neapărat una concurențială, pentru că tot în ultimii ani numărul celor plecați la muncă în Italia, Germania, Spania sau în alte țări a crescut și el. în bănci, cei care apelează la Wester Union pentru a primi banii sînt un lot stabilizat ca număr, dar băncile cu rețele mai extinse evident încasează mai mult.
Chiar dacă poate părea ciudat, sistemul Western Union funcționează de 130 de ani. în lumea întreagă sînt acum peste 170.000 de locații la care oricine poate apela să trimită cuiva o sumă de bani, nelimitată. Acestea se află în peste 190 de țări. Băncile din România și, implicit, din județul Bacău sînt agenți ai sistemului de transfer Western Union, un sistem la fel de familiar celor cu rude sau prieteni în străinătate ori cu parteneri de afaceri aici ca și simplul sistem poștal de altădată. Western Union Financial Services, Inc., filială a First Data Corp. din Denver (SUA), este lider internațional în serviciile de transfer de bani pentru consumatori. Corporația are un corespondent și în țara noastră, care este Western Union România. (Petru DONE)temului de transfer Western Union, un sistem la fel de familiar celor cu rude sau prieteni în străinătate

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.