~5 min lectură 1 comentariu

Compania Procera a adus genetica românească în Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

Aproape 20 de hibrizi de porumb Cera au fost prezentați pe un lot demonstrativ din Dămienești.

econ.procera

Petru DONE

Producătorul de material genetic adaptat (linii parentale și hibrizi de plante agricole), creat special pentru condițiile diferitelor zone agricole din România, Procera, a deschis, miercuri, 9 octombrie, la societatea Romagria, din Dămienești, seria de prezentări a rezultatelor obținute de fermieri pe loturile demonstrative din județul Bacău. Romagria a semănat, pe un astfel de lot, aproape 20 de soiuri de hibrizi Cera, produși de Procera. La prezentare au venit fermieri și specialiști de la instituțiile agricole băcăuane, care s-au întâlnit, astfel, cu Stelian Fuia, fondatorul companiei Procera, și cu Mihai Radu, directorul tehnic al acesteia.

„Am făcut o demonstrație practică a produselor din portofoliul Procera – a spus Mihai Radu. Am prezentat câteva detalii strict caractersitice hibrizilor Procera, recomandate pentru zona Moldova, și o parte din programul nostru de ameliorare.
Programul de ameliorare la procera constă în dezvoltarea hibrizilor de porumb și de floarea soarelui, dar de trei ani se lucrează și pe grâu (din care vor fi înființate și în Moldova câteva loturi demonstrative, pentru a se vedea potențialul producției și caracteristicile soiurilor). În programul pe porumb, în ultimii doi ani s-au urmărit capacitatea de producție, factorii de stres din mediile în care vor fi cultivați hibrizii, conținutul în ulei și în proteină.”

Q-TEK, un program revoluționar de erbicidare

De trei ani, Procera s-a îndreptat și spre tehnologii neconvenționale de erbicidare la cultura de porumb. Programul său pentru culturi neconvenționale de porumb este Q-TEK, un sistem de producție a porumbului tratat cu erbicide nespecifice, cu quizalofop-p-etil, prezent ca substanță activă în produsul Prosper, de la Procera, sau pe piață în alte produse folosite curent în culturile de rapiță, de floarea soarelui, de soia (Leopard, Pantera, Targa), pentru combaterea buruienilor monocotiledonate. Q-TEK a fost lansat, recent, la Târgul Agralim, de la Iași. La floarea soarelui, Procera are, de asemenea, programe dedicate rezistenței la Orobanche, la Tribenuron metil și pentru conținut ridicat în acid oleic. „Noi – a spus Stelian Fuia, investim, de nouă ani, intensiv în cercetare. În acest domeniu, credem că pe lângă marile companii este loc și pentru o companie românească. Cei nouă ani sunt, practic, 18, pentru că peste iarnă mergem și lucrăm la o generație de hibrizi și în Chile. Rezultatele se văd și în loturile demonstrative. Floarea soarelui este deja recoltată. Materialul genetic este, în mare parte, românesc. Am strâns multe populații de prin țară. Dar am și cumpărat mult material de la universitățile străine. Munca de 18 se vede în hibrizi care susținem că sunt competitivi cu cei de pe piață. Foarte important pentru noi este produsul Q-TEK, rezistent la buruieni pe cale naturală, o alternativă la porumbul OMG (organisme modificate genetic), al unor companii străine, rezistent la microsat. Am testat, din acest punct de vedere, mai mult soia și am văzut ce înseamnă produse modificat genetic, dar pe care nu cred că le vom avea curând în România, mai ales că de o lună-două compania Monstanto și-a retras toate aplicațiile din Europa pe culturile OMG. Tehnologia Q-TEK dă o foarte mare flexibilitate, pentru că quizalofo-ul este un erbicid mult mai rapid, cu o plajă mult mai mare de aplicare. Dacă ne uităm la erbicidele clasice, avem o fază optimă de aplicare, dar quizalofop-ul asigură o perioadă mai mare.”

Prin lanul în care se puteau pierde cal și călăreț

Fermierii, specialiștii și reprezentanții Procera au făcut un tur al hibrizilor semănați pe lotul demonstrativ, au luat pe loc probe pentru a determina umiditatea porumbului, după care au asistat la recoltarea plantelor și determinarea randamentului culturii. Lanul de puromb era înalt de putea face nevăzut și calul și călărețul. Au constatat, astfel, că pe 225 mp de teren s-au obținut producții de până la 340 de kilograme de porumb boabe (circa 10 – 12 mii kg la hectar), cu umiditate cuprinsă între 17 – 21%. „Am luat, în acest an, sămânță de la Procera pentru vreo 400 ha – a spus administratorul societății Romagria, Laurențiu Baciu. S-a putut vedea la fața locului că la o densitate de 60 – 70 de mii de plante la hectar, cu toată seceta din primăvară și din luna august, voi obține, sper, peste 10 tone de porumb la hectar. Ceea ce, pentru anul acesta, este foarte bine.”
Procera Agrochemicals Romania a fost înființată în 2001, ca reprezentanță exclusivă în țara noastră, a firmei americane Procera. Inițial specializată în producerea și comercializarea de pesticide, compania românească a început, din 2003, lucrări de ameliorare la porumb și floarea soarelui. Un an mai târziu, în 2004, Procera Romania a înființat un departament de cercetare-dezvoltare. După mai mulți ani de performanță în activitatea științifică a fost înființată Procera Genetics, care a preluat programul de cercetare de la Procera Agrochemicals, domeniul de activitate al noii companii Procera fiind administrarea de noi programe de ameliorare și licențierea materialului genetic (porumb și floarea soarelui).

Un scurt interviu cu Stelian Fuia va fi publicat în edițiile următoare ale Ziarului de Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.