Comisia de Disciplina din cadrul AJF Bacau a aminat luarea unei decizii in cazul echipei Inter Onesti, formatie ce nu a fost programata cu doua etape in urma din pricina unor datorii catre AJF. Asta pentru ca cei din conducerea gruparii onestene au cerut o aminare de o zi a acestui caz, timp in care ar urma sa stringa o
parte din datorie. „Daca nici pina miine (n.r. azi) nu vor face dovada platii, atunci vom fi nevoiti sa-i neprogramam in etapa din acest week-end si sa-i excludem din campionat, fiind la a 2-a neprogramare consecutiva”, a declarat un membru al comisiei de specialitate din cadrul forului fotbalistic judetean. In ultimele zile, conducatorii echipei de pe Trotus au incercat sa cedeze locul mai multor echipe din apropiere. Au fost voci care au spus ca onestenii s-au intilnit cu oficialii echipei Bradul M. Casin si Vointa Oituz, insa n-au ajuns la nici un numitor comun. Pe ultima suta de metri, acestia au purtat o discutie cu primarul comunei Caiuti, Iulian Durlan, care ar fi de acord sa fuzioneze cu Inter Onesti, insa doar din vara. De altfel, edilul din Caiuti a confirmat intilnirea avuta cu onestenii. „Am discutat cu acestia insa nu pot sa-i ajut in nici un fel in acest moment. Oricum, in intentia mea si a consilierilor locali era ca din vara sa ne facem din nou echipa de fotbal la Caiuti. Am si depus actele la MTS si urmeaza sa iasa in citeva zile. Din vara sunt sanse mari sa fuzionam cu cei de la Inter Onesti si sa mut echipa la Caiuti. Pina atunci insa cei de la Inter vor trebui sa-si continuie activitatea din resursele proprii si sa nu retrogradeze. In plus, trebuie sa ne punem la punct si noi baza sportiva”, a declarat primarul Iulian Durlan, un impatimit al fotbalului.
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns