Premierul Victor Ponta a făcut niște glumițe despre bani la o adunare de partid. Că – vezi, Doamne! – toată lumea-i cere, iar el, chibzuitul, nici n-are de unde: „Bagă bani, bagă bani!”. La câteva zile după aia, aflăm ce idee i-a trecut prin țeastă: cota unică să crească la 22 de procente, de la 16, cât e acum. Bine, noi știm că nu prea e unică, dar să acceptăm acest clișeu, pentru simplificarea discuției. Darnic, socialist până-n pamperși, șeful Guvernului a trântit și partea bună, cota de TVA să scadă de la 24 la 22. Uau! Câtă generozitate! Dar de unde v-a venit ideea asta senzațională, domnu’ geniu perceptor? Și de unde luați banii?
Chiar așa, la cine se gândește de fapt Victor Ponta când îi stă mintea la bani? Da, dragi alegători, ați ghicit, prim-ministrul, când se gândește la bani, îi ia la chită pe cei care produc: salariați, firme private, companii de stat. Simplu. În subconștientul său, politicianul știe foarte bine că el nu depinde în vreun fel de oamenii care muncesc, pentru că ei au prostul obicei să nu meargă la vot, să-i dea peste bot. Marea masă a pensionarilor? Da, ea contează cu adevărat, așa că i-a dat înapoi ce-a luat Boc, deși asta e frecție la picior de lemn, banii s-au pierdut prin scumpirile ce-au urmat și devalorizarea leului. Pensionarul nu-i interesat că se majorează impozitul pe venit ori pe profit, pentru că pur și simplu el nu plătește așa ceva. Peste asta, bine că domnu’ premier mai iese la televizor să invite la mânie contra privaților cu probleme financiare și care nu-și achită impozitele. Nenorociții! Bastarjii!
În ochii pensionarilor, privatul ține de vestitul „capitalism în putrefacție” de care a auzit la ședințele PCR. Reducerea TVA? Da, asta l-ar încânta peste măsură. Și uite cum se împușcă niște iepuri, pensionarul votant e liniștit că s-au luat măsuri pozitive, iar privații (salariații, întreprinzătorii) n-au timp să se gândească prea mult la asta, sunt prea ocupați cu munca pentru a-și plăti impozitele tot mai mari, tot mai grele. În paralel, guvernanții au grijă să mai construiască niște biserici, să-i vadă Dumnezeu ce harnici și darnici sunt. În ritmul în care scade numărul populației, se va ajunge repede la corespondența „o biserică la o sută de oameni”, ca să încapă toți odată, să afle în timp util cu cine să voteze.
Cât poate să țină asta, care-i gradul de suportabilitate a contribuabilului român? Greu de spus. Poate doar să-l ajute mânia populară, că-i greu să ții ascuns, de exemplu, dezastrul din Sănătate. Oamenii mor de cancer pentru că n-au medicamente la timp și gratis, dar guvernul (ăsta și cele care au fost) are grijă să dea bani pe cele sfinte.
Și n-am luat în calcul cealaltă mare masă a asistaților social, beneficiari de subvenții, venit minim garantat etc. Ei merg la vot sistematic și nici nu-i afectează creșterea fiscalității, că au disponibilă doar mâna stângă, să primească bani. Cu dreapta, pot cel mult să țină o lumânare.
Mă puteți citi și pe blog.
Lasă un răspuns