Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit ieri, 24 octombrie, la propunerea Facultății de Inginerie, festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. ing. Marco Gilli, cadru didactic și Rector al Universității Politehnice din Torino, Italia.
Anamaria BUJOR
Claudiu TĂNĂSESCU
La ceremonia prezidată de rectorul universității băcăuane, prof. univ.dr.ing. Valentin Nedeff, au fost prezenți, pe lângă cadrele didactice universitare, reprezentanți ai oficialităților băcăuane – Sorin-Gabriel Ailenei, managerul public al județului Bacău, și Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
„Este foarte greu să evidențiezi cele mai mari realizări din activitatea unei personalități științifice, mai ales când aceasta este în plină forță creativă și urmează să adauge multe alte realizări în domeniul științelor inginerești” – a precizat rectorul Universității.
După obișnuitul Laudatio, rectorului Universității Politehnice din Torino, Marco Gilli, i-a fost conferit titlul onorific. „Sunt extrem de onorat de acest titlu, îl consider un privilegiu și, totodată, un rezultat al colaborării universității băcăuane cu Universitatea Politehnică din Torino” – ne-a declarat rectorul Marco Gilli. De asemenea, s-a arătat încântat de schimburile de experiență benefice între universități și de investițiile care s-au făcut la Facultatea de Inginerie. Colaborarea cu Universitatea „Vasile Alecsandri” i-a întărit convingerea că studenții români au o pregătire temeinică, care îi va ajuta să facă față competiției la nivel european.
Înfrățirea cu Torino își arată rezultatele
Evenimentul de ieri, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, a avut loc ca urmare a faptului că, din 2005, municipalitatea băcăuană a început demersurile de înfrățire cu orașul Torino. În 2007, între primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, și primarul din Torino de atunci, Sergio Chiamparino, a fost semnat protocolul de înfrățire dintre cele două orașe. Acest protocol nu a rămas o bucată de hârtie într-un sertar, ci, de-a lungul timpului, și-a arătat roadele pentru studenții băcăuani sau italieni. Din 2007 încoace, peste 200 de studenți de ambele părți au participat la schimburi de experință în Bacău sau Torino.
Prof.univ.dr.ing. Marco Gilli s-a născut pe 11 iulie 1965 la Torino. Este un renumit om de știință, recunoscut pe plan național și internațional, specialist în domeniul Inginerie Electrică, cu peste 150 de articole publicate în reviste internaționale. De asemenea, a fost prodecan al Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Universității Politehnice din Torino, în perioada 2002-2005. Din anul 2005 până în anul 2012, a fost prorector al universității, iar din 2012 este rectorul Universității Politehnice din Torino.
Lasă un răspuns