Accidentarea lui Darie e destul de grava din moment ce doctorii i-au transmis ca trebuie sa se opereze cit de curind la ligamente. In aceste conditii, atacantul FCM-ului va fi nevoit sa urmareasca din tribuna restul meciurilor pe care „galben-albastri” le vor sustine in acest retur. „Saptamina viitoare sunt programat la Bucuresti pentru un consult si foarte probabil voi fi si operat”, a spus Darie. Nici Ghius n-a scapat de intinderea pe care a facut-o in prima etapa. Mijlocasul bacauan se afla inca sub tratament, insa e posibil ca el sa revina intr-un joc oficial peste doua saptamini. Ignatescu acuza si el unele dureri la tendon si s-a antrenat separat in ultimele zile, la fel ca si Carnariu, fotbalist care a suferit inaintea partidei de la Buftea, la incalzire, o intindere. „Probabil ca el a avut o dorinta mare sa joace in acel meci, altfel nu-mi explic cum de a jucat 45 de minute cu intindere. Curios este faptul ca el a facut aceasta intindere chiar la incalzirea dinaintea jocului”, a precizat un oficial de la FCM Bacau. Cei patru fotbalisti bacauani vor absenta pentru partida de pe teren propriu cu CSM Ploiesti, la fel ca si Bosancu, fotbalist care si-a reziliat de comun acord cu FCM Bacau contractul de joc.
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns