De la șuviță, la codiță

Claudiu TĂNĂSESCU

Zilele acestea s-a încheiat bătălia în PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale. În cursă au intrat trei candidați: Cătălin Predoiu, câștigătorul de altfel cu peste 85%, Gheorghe Falcă, cu peste 12 % și Simona Crețu, cu nici măcar două procente din voturile pedeliștilor.

Cei trei au poposit pentru vreo două ore, în campania electorală din sânul partidului, și în Bacău, unde și-au prezentat programele. Așa-zisele programe, pentru că toți nu au avut altceva decât niște discursuri sforăitoare, despre renașterea PDL-ului, unificarea dreptei sau locuri de muncă pentru români, sintagmă deja căzută în desuet de la Revoluție încoace. Câștigătorul acestor alegeri era deja prefigurat, așa că nu vreau să fac mare caz de asta, deși pe mine, personal, domnul Predoiu nu m-a impresionat cu nimic. Nici măcar amalgamul de Stolojan, Clinton și Băsescu adunate într-o singură persoană.

În schimb, nu am putut să nu o remarc pe juna partidului. Recunosc că, până să se prezinte, nu am auzit nimic de domnișoara Crețu, dar mi-am spus că este bine ca și tinerii să intre într-o așa competiție. Până a deschis însă gura. Atunci mi-am dat seama că domnișoara în cauză nu este cu nimic mai presus de produsul actual al învățământului românesc. Și cum m-ar fi putut impresiona de bine cineva care, întrebată fiind despre prezentarea ei, m-a îndrumat pe pagina de facebook, unde, cu roșu în obraji, a recunoscut că „veți găsi toată informația acolo, despre proiectele mele, dar vă rog frumos să îmi scuzați greșelile de gramatică, pentru că am postat pe fugă”. Și ca să nu se dezică, Simona Crețu a mai explicat că s-a înscris în PDL în mai sau iunie 2012. Nu mai spun că discursul ei a fost plin de „ăăă”-uri, scuzabil dat fiind amploarea evenimentului și vârsta, dar să vii și să prezinți un proiect de ecologizare valabil în București, unul de patrimoniu și apoi să reproduci manualul de comunicare nu mai este scuzabil. Cireașa de pe tort a oferit-o tot distinsa domnișoară, care s-a gândit să revoluționeze istoria și să îi atribuie limba lui Shakespeare lui Isus, uimind audiența printr-un așa-zis citat dat de Isus în limba engleză. A fost salvată de Tudorița Lungu, care a cerut aplauze pentru încurajare.

Clasa politică actuală este plină de astfel de specimene, de tineri care își doresc putere, pătrunși de un simțământ al inteligenței de sine bine dezvoltat, ireal însă și care nu știu să lege două vorbe. Universitățile scot produse din ce în ce mai proaste, pe bandă rulantă, care bat la porțile agențiilor de șomaj. Sau nici măcar. Diploma a ajuns să fie mai valoroasă decât conținutul, iar politica mai interesantă decât profesia. Pentru că politica dă o șansă tuturor celor cu tupeu, agramați, cu mama și tata în spate, cu bani, fără coloană vertebrală, cu principii stabilite în funcție de cum bate vântul puterii, toate împachetate frumos în sloganul „binele tuturor”. De data aceasta am scăpat însă să ajungem de la șuvița prezindențială la codița prezidențială. Sau cine știe?