Alimentele din fondul de rezervă al Uniunii Europene pentru persoanele marginalizate din județul nostru au ajuns la unele dintre acestea cu întârziere.
Claudiu TĂNĂSESCU
Beneficiarii acestui tip de ajutor din mediul urban au fost principalii afectați de întârziere. La această situație s-a ajuns din cauza furnziorului conservei de carne de porc, care a întârziat cu mai bine de o săptămână livrarea produselor. De aceea, persoanele defavorizate din orașe, inclusiv din municipiul Bacău, nu au primit timp de o săptămână alimentele. „Noi am trimis o adresă către firma care furnizează conserva de carne și am așteptat o săptămână livrarea ei – a declarat Angela Bogea, responsabilul Consiliului Juderțean cu implementarea acestui program. Pentru a nu chema oamenii de mai multe ori, mai ales în orașe, am decis să se sisteze temporar furnizarea alimentelor până au ajuns conservele de carne și să livrăm astfel întreaga cantitate odată. Programul de distribuire a alimentelor către populația defavorizată din orașe s-a reluat marți”.
Pachetul cu alimente de la UE cuprinde pentru fiecare persoană 15 kg de făină, opt kg de mălai, cinci litri ulei, două kg zahăr, 0,5 kg paste făinoase, 0,4 kg zacuscă, trei cutii conservă porc, o cutie miere albine, 0,8 kg roșii în bulion.
Lasă un răspuns