Filiala Bacău a Arhivelor Naționale și Filiala Asociației Generale a Arhiviștilor din România organizează, astăzi, 1 noiembrie, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, ediția a XIX-a a sesiunii de comunicări științifice „Arhivele și istoria”. Deschiderea sesiunii are loc de la ora 11,00, în Sala 13 a instituției. Lucrările în plen au pe ordinea de zi lansarea a nouă cărți și publicații și comunicările științifice susținute de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti (Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași), dr. Alexandru Porțeanu (Institutul „Nicolae Iorga” București), pr. prof. dr. Ștefan Lupu (Episcopia Romano-Catolică Iași) și dr. Costin Scurtu (Filiala Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”). De la ora 15,00, lucrările vor continua pe secțiuni: Arhivistică (Sala „Ioan Dogaru”), Istorie băcăuană (Sala 13), Istorie generală (Sala „Iulian Antonescu”) și Romano-catolicii din Moldova (la Decanatul Romano-Catolic Bacău).
Petru DONE
Lasă un răspuns